Colectia Studii Imaginate aduce in atentia cititorului diferite problematici si perspective privind modul in care arhitectura a influentat si s-a dezvoltat in cadrul culturii europene si a celei romanesti.

Arhitectura este stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri si ansambluri de cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, in functie de caracterul si destinatia constructiilor. Stiinta ei consta in rezolvarea functionala si tehnica a cladirilor. Arta arhitecturii este o componenta mai speciala a artelor in general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creeaza si se compun imagini plastice nonfigurative, de esenta abstracta, fara sa imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparata cu natura inconjuratoare decat prin aceea ca este un organism artificial implantat intr-un mediu natural cu care trebuie sa se armonizeze atat functional cat si estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzatoare de organizare a spatiului, urmarind rezolvarea echilibrata, armonioasa, a functiunilor complexe, multilaterale. Arta – se stie –  este un fenomen constient, arhitectura, pe langa aceasta calitate este si cognitiva si ontologica. Pana la sfarsitul secolului trecut arhitectura era considerata "o decoratie a structurii" (John Ruskin), iar in secolul nostru Frank Lloyd Wright redefineste arhitectura prin stilul sau de integrare armonioasa a structurilor in natura, fiind exponentul cel mai de seama al arhitecturii organice.

Cartea descrie momente marcante din biografia arhitectului Ion Mircea Enescu.

Facand ordine in vechi insemnari, am dat peste un comentariu din doua calatorii succesive in nordul Europei, din Islanda pana in Finlanda. O data am contemplat ziua fara noapte pe Cercul Polar la Rovaniemi, alta data la sfarsit de septembrie, intr-o ultima navigatie prin fiorduri, dupa care soarele nu mai patrundea la luciul marii. Era lumea fabuloasa pe care o stiam din descrieri si calatorii, istorie si mituri, muzica si arte vizuale, literatura si teatru. Ipoteze fugitive, impresii de moment, dupa 25 de ani, mi s-au parut plauzibile. Mai ales astazi, cand un trecut care mai poate fi vazut „in situ” este atat de inghesuit de noul care ne impresoara din toate partile.

Totul a pornit de la vizita in acel fabulos conglomerat de muzee din Oslo, care incheaga o istorie de 12-13 secole: de la Muzeul Corabiilor Vikinge, Volksmuseum, Muzeul Fram, pana la cele mai recente KonTiki si Ra.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Ion Mircea Enescu a facut stagiul militar intr-o companie, pe frontul romanesc. Dupa sfarsitul razboiului, la un an, si-a luat licenta de architect. Dupa absolvire, a realizat numeroase proiecte de constructii mari in Bucuresti si in tara, primul fiind extinderea Maternitatii Polizu in 1951.

Lucrarea „Intamplari cu animale, oameni si automobile” descrie momente marcante din viata arhitectului Ion Mircea Enescu, segmentate in trei parti: „Primii douazeci de ani i-am trait intr-o epoca euforica pentru multi, cu idealuri implinite, mari sperante si promisiuni. A fost perioada in care cele trei instante formative - familia, scoala si biserica -, in perfect acord, se straduiau sa sustina virtuti, poate prozaice si conventionale, de cinste si onoare, de harnicie si cultura, si mai presus de orice, de buna cuviinta.

Apoi a venit razboiul, cu grozaviile lui, care in aceasta parte a Europei a adus comunismul. Familia infricosata, scoala devenita agent al unui regim utopic si brutal, chiar si biserica incoltita, nu au mai fost in stare sa-si duca buna lor menire la unison si pe fata.

Iar apoi, dupa o jumatate de secol (vai ce mult!) de teroare institutionalizata, a venit schimbarea care trebuia sa reinstaureze libertatile si normalitatea care nu e inca cea dorita”.

„Viata mea s-a impartit intre existenta urbana si natura (in toate formele lor obisnuite). Si intr-una si in cealalta, notabile au fost intalnirile cu animale si oameni. Nu ma refer la animalele crescute in mediul urban. Ele nu mi se par interesante, le consider mai mult un capriciu, ma refer la cele care traiesc in libertate, in salbaticie, dar si... la oamenii dominati de instincte primare, nestapanite si nedemne. Marile spaime vin dinspre ei. Totodata ma refer la intalnirile memorabile, reconfortante care mi-au marcat existenta, pastrandu-le mereu in minte. Iar intamplarile cu automobile, ce sa mai vorbim! Ele mi-au schimbat viata”.

Textul de fata, desi plin de anecdotele unei prea lungi vieti, nu se limiteaza la acestea. Intamplarile au fost, poate nu la fel, dar asemanatoare cu ale multora din generatia mea, care nu s-au instrainat. Segmentate in trei parti distincte, ruptura intre ele era dramatica, contradictorie.

Primii douazeci de ani i-am trait intr-o epoca euforica pentru multi, cu idealuri implinite, mari sperante si promisiuni. A fost perioada in care cele trei instante formative - familia, scoala si biserica -, in perfect acord, se straduiau sa sustina virtuti, poate prozaice si conventionale, de cinste si onoare, de harnicie si cultura, si mai presus de orice, de buna cuviinta.

Apoi a venit razboiul, cu grozaviile lui, care in aceasta parte a Europei a adus comunismul. Familia infricosata, scoala devenita agent al unui regim utopic si brutal, chiar si biserica incoltita, nu au mai fost in stare sa-si duca buna lor menire la unison si pe fata.

Iar apoi, dupa o jumatate de secol (vai ce mult!) de teroare institutionalizata, a venit schimbarea care trebuia sa reinstaureze libertatile si normalitatea care nu e inca cea dorita.

Viata mea s-a impartit intre existenta urbana si natura (in toate formele lor obisnuite). Si intr-una si in cealalta, notabile au fost intalnirile cu animale si oameni. Nu ma refer la animalele crescute in mediul urban. Ele nu mi se par interesante, le consider mai mult un capriciu, ma refer la cele care traiesc in libertate, in salbaticie, dar si... la oamenii dominati de instincte primare, nestapanite si nedemne. Marile spaime vin dinspre ei. Totodata ma refer la intalnirile memorabile, reconfortante care mi-au marcat existenta, pastrandu-le mereu in minte. Iar intamplarile cu automobile, ce sa mai vorbim! Ele mi-au schimbat viata.

Am incercat ca prin fapte cotidiene, unele banale si neinsemnate in sinea lor, in fond o viata oarecare, cu sperante si neimpliniri, cu bucurii marunte si tristeti aduse de conditia umana, sa aduc cititorului de azi o atmosfera, o istorie localizata, dar traita, care sa evoce epoca.

Daca ea este inteleasa, naratiunea isi poate atinge scopul. Cu acest gand am scris cele ce urmeaza.

Editia include fotografii din arhiva pesoanala a arhitectului.