Este evident ca René Berger aduce o contributie de certa valoare teoretica la reconsiderarea imaginii traditionale asupra culturii si artei, si, pornind de aici, la modificarea modului de a pune si gandi raportul lor actual cu civilizatia, cu orizontul instituirilor tehnico-stiintifice indeosebi. Formuland o ipoteza – care s-ar putea dovedi extrem de fecunda – in chestiunea fundamentarii riguroase a conceptului de tehnocultura, autorul acestei remarcabile lucrari accentueaza, in primul rand, ideea ca ceea ce afecteaza in chip dureros dezbaterile contemporane nu este sciziunea dintre arta, tehnica si stiinta sau dintre lumea tehnologica si lumea spiritului, ci tendinta de a lua, in fata complexitatii situatiei omului actual, o atitudine unica, si unilaterala, ce consta in judecarea marilor mutatii survenite in cultura din perspectiva unor masuri si criterii depasite. Nu credem ca, in intelegerea fenomenelor care apar in sfera culturii contemporane au sanse „aventura, necazurile si erorile”. Insa nu putem sa nu acceptam ideea potrivit careia este absolut necesar sa ne modificam intelegerea tipului nou de cultura si sa ne deschidem, conceptual, validitatii si legitimitatii altor sisteme. Intr-adevar, importanta nu este schimbarea unor puncte de vedere, ci o schimbare generala de atitudine in fata unor procese evolutive inca necunoscute omului. Iata, in cateva cuvinte, rosturile si sensurile demne de accentuat ale acestei carti.

DUMITRU MATEI

Cititorul e invitat deci sa-si schimbe putin obiceiurile. Ca si autorul, de altfel, conditionat si el de formatia sa intelectuala, pentru a-i zice pe nume, chiar daca definirea e aproximativa, formatie care pune accentul pe analiza, sinteza, demonstratie. Or, in masura in care se margineste la aceste proceduri „serioase”, fondat pe un obiect si pe rationamentul care i se aplica, progresul e sigur, ramanand insa pe alaturi de fenomenele neconstituite inca in obiecte ale cunoasterii. La nivelul, pe care l-am putea numi astfel, al emergentei, fenomenele sunt de fapt mai confuze si mai prost identificate, constituindu-se intr-o disciplina, deseori si ea inca inexistenta, abia dupa un timp de la socul pe care l-au produs asupra ratiunii.