Abordand problema relatiei intre etic si estetic, J. Hillis Miller nu urmareste sa elaboreze o teorie a interpretarii ce va cauta in produsul actului creator manifestarea unui act moral; dimpotriva, el analizeaza etica demersului interpretativ propriu-zis.

Este interpretarea mea morala numai daca respecta cu fidelitate lumea textului? Poate acesta sa se ofere unei astfel de interpretari? Pornind de la definitia conceptului in filosofia kantiana, comparand-o si completand-o apoi cu teoria lui De Man, Miller face o paralela intre etica sociala si o etica a lecturii, asa cum este ea inteleasa de cativa scriitori (George Eliot, Trollope, James si Benjamin) care isi re-citesc propria opera. Ceea ce spune un autor despre textul sau nu este altceva decat un nou text; cel dintai ascunde "lucrul" (The Thing), revelandu-l in acelasi timp. Etica lecturii ramane doar promisiunea ca absenta poate deveni prezenta, imposibilul posibil; o promisiune a carei implinire va fi permanent amanata.