Autorii acestei carti, dintre care unul a depasit prima jumatate de veac iar celalalt implineste sase decenii chiar cu ocazia acestei lansari,lucrand amandoi in invatamantul academic au multe intrebari de pus, mai curand propriei constiinte de dascal, decat altora, intrebari care vor sa lumineze circumstante si evolutii reale, nicidecum pe respondenti... Intrebarile lor sunt de o diversitate acaparatoare, de la cate cursuri sau caiete de laborator au publicat cu sentimentul ca optimul paretian a fost satisfacut si pentru studenti si pentru economie, la cate efecte semnificative au avut cursurile si cercetarile lor asupra stiintei si practicii romanesti, de la cat de mica a devenit eficienta pregatirii studentului, la cat de redusa ramane eficacitatea procesului educational universitar in ansamblu, de la cat de mult a scazut calitatea cartilor, la cat de avizat mai este publicul acestora, de la cum poti justifica faptul ca putinii bani cu care mai sunt acum recompensati, vin la buget, din taxe si impozite platite de parintii studentilor si chiar de studenti, in timp ce profesorilor li se cere sa publice tot mai mult in strainatate si sa realizeze tot mai multe proiecte cu si pentru straini, la ce se intampla cu teoria dobandita de studenti in practica...
 

Gheorghe Savoiu & Ion Iorga – Siman

MULTIDISCIPLINARITATEA SI EDUCATIA ACADEMICA

Editura Universitara, Bucuresti, 2011

Unidisciplinaritatea in sens deschis, fara pretentia de a cunoaste tot, este un stadiu firesc al dezvoltarii educatiei academice, dar disciplinele au evoluat atat de rapid, incat fara abordarea multidisciplinara a unui segment de realitate educatia nu mai este nici macar utila, iar a aspira la eficienta devine o veritabila utopie. Multidisciplinaritatea complexa nu inseamna simpla juxtapunere sau coexistenta a disciplinelor intr-un acelasi domeniu de studiu, ci este acompaniata de o trecere prin interdisciplinaritate (un transfer permanent informational si metodologic de la disciplina la disciplina) catre transdisciplinaritate ca finalitate educationala academica, in sensul limitativ al unei ample dizolvari a tuturor stiintelor intr-una singura, o fuzionare complexa intr-un univers urias stiintific sau multivers al stiintelor contemporane. In procesul de invatamant, profesorul este cel dintai obligat a face saltul calitativ prin acumularea de informatii necesare, din mai multe domenii educationale, despre acelasi obiect de realitate, pe care doreste sa-l expuna dialogului sau cu studentii. Dar tot asa cum sunt prinse maimutele in Africa, unde vanatorul pune o piatra intr-o scorbura cu un diametru apropiat dimensiunii pietrei, iar maimuta din curiozitate baga mana acolo si incearca zadarnic sa scoata piatra, tot astfel si formatorul unidisciplinar ramane captiv pasiunii sau fricii de a nu pierde apetitul pentru propria disciplina... Ca si maimuta, care ar putea sa-si scoata oricand mana din scorbura si sa plece fara a fi prinsa de vanator, tot astfel profesorul format si formator de tip unidisciplinar, la randul lui, de indata ce nu vrea sa aleaga alternativa multidisciplinaritatii, devine prada sigura a timpului, singurul dascal care isi ucide toti copiii, limitandu-le orizonturile devenirii prin educatia unidimensionala, intr-un spatiu cu „n” dimensiuni... Dialogurile sunt argumentate de catre autorii abreviati prin S.G. si I-S.I., un statistician si un fizician, ce ascund in interiorul lor un poet si un pictor, un economist si un inginer, un pedagog si un manager educational, un cercetator metodologic si teoretizant si un cercetator pragmatic si experimentalist. Ele devin astfel o translatare din gandirea articolelor in discursul exemplificat specific seminarizarii, o regandire a tematicii unor articole scrise in spiritul formarii de lunga durata si al educatiei cu impact multiplu, o unificare a unor puncte de vedere care se refera la metode si instrumente alternative, teorii diferite, stiinte distincte reunite in abordari multidisciplinare etc. Dorinta autorilor a fost aceea de a iesi din nefireasca realitate a spiritului universitar contemporan si de a mentine convingerea continuitatii nobilei misiuni academice, conform careia o universitate este in primul rand o scoala, si, abia dupa aceea, un institut de cercetare,  contribuind cu modestie la confirmarea unui adevar remarcat de Thomas Carlyle si potrivit caruia orice universitate trebuie sa fie totodata si „o mare colectie de carti”...


   
Autor: Gheorghe Savoiu, Ion Iorga-Siman
Anul publicarii: 2011
Nr. pagini: 180