Structurata in trei sectiuni (A. Peri physeos: scoala academica, Aristotelismul dupa Aristotel, scoala megarica, stoicismul, epicureimul, scepticismul; B. Peri anthropon physikon: in loc de incheiere, Grecia dupa Grecia si Addenda: Cicero si epicureismul, Cicero si stoicismul si Lucretius si epicureismul) lucrarea Ontologie si metafizica la greci prezinta unul din marile sisteme de gandire ale culturii europene: filosofia elenistica, modul in care ganditorii acelor vremuri intelegeau planul verical si orizontal al vietii si semnificatia convertirii filosofiei grecesti in filosofia crestina, in istoria filosofiei.

„Cand se „sfarseste” epoca veche si incepe aceea clasica,  in istoria greaca, nu este la fel de lesne de determinat, trecerea facandu-se treptat, evaluativ, cel putin cultural.  Socrate este moment de rascruce, nu insa si  de ruptura, intre el si Protagoras relatia fiind de complementaritate, daca indoiala si „masura” erau solidare in ideea critica. (...) Paradigme esential distincte, aceea crestina si aceea greaca, deopotriva, ca mentalitate, ca viziune asupra lumii in genere, asupra celei a omului in special („omul vechi” si  „omul nou”, „launtric”), grecitatea si crestinitatea, mai inainte de a fi una, asa cum epocile in istorie sunt solidare, sunt despartite de o mare taietura. Ceea ce este mai inainte conditioneaza „revolutiile”, dar nu le produc, cel putin nu in chip evolutionist”.