In cursul zilei urmatoare, toata inchisoarea a rasunat de zgomotul de ciocan batut pe nicovala, simbolul comunismului, nu-i asa? Au fost pusi in lanturi toti frontieristii de la etajele II si III. Au fost inlantuiti si toti ocupantii camerelor de la ferestrele carora fusesera distruse obloanele, fara nici o selectie. Era ca-ntr-un infern. Peste tot, oriunde te miscai, doar zgomot de lanturi tarate pe pardoseala. Numai atat si era suficient pentru a-i inspaimanta pe detinuti. Dar teroarea adevarata a inceput dupa cateva zile, cand au inceput bata­ile. Rand pe rand, cate 3-4 detinuti erau luati si dusi sa-si incaseze portia de bataie. Ca sa serveasca drept exemplu… Dar nu numai atat: ieseai la plimbare, coborai scarile, fugarit, erai batut ca de ce te grabesti asa, nu vezi ca ceilalti nici n-au apucat sa iasa din celule? Daca mergeai mai incet, de ce nu te grabesti sa-i ajungi din urma pe cei din fata? Sa nu mai vorbesc de cei ce ramaneau, inevitabil, la urma, sau de infirmi – acestia o incasau ca erau prea lenesi; nicicum nu era bine. Calvarul se repeta si la intoarcerea in celula. Plimbarile s-au redus la 5-6 minute, de parca erau facute doar pentru a da prilej de bataie caraliilor.