Din decembrie 1942 pana in ianuarie 1945 a existat un lagar german de izolare pentru copii – Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt, Lagarul preventiv din Łódź al Serviciului de Securitate pentru Tinerii Polonezi, instituit dupa modelul lagarului de minori de la Moringen, Saxonia Inferioara.

Autorul proiectului este considerat Alvin Brockmann, seful Oficiului National pe Probleme de Tineret din Katowice. Punerea in aplicare a fost incredintata lui Oswald Pohl, obergruppenführer (general-locotenent) SS, responsabil de Biroul General Economic si Administrativ SS (el era, de asemenea, inspector-sef al lagarelor de concentrare germane). Ordinul de infiintare a fost semnat de insusi Heinrich Himmler,  Reichsführer SS, comisar al Reichului pentru consolidarea germanismului.

De-a lungul strazilor Bracka, Emilia Plater si Górnicza din Lodz, nemtii au decupat cinci hectare din ghetou, le-au inconjurat cu un gard de lemn, cu inaltimea de aproape trei metri, prevazut la partea superioara cu spirale de sarma ghimpata; scandura langa scandura, fara spatii libere, astfel incat ochiul uman sa nu poata vedea iadul copiilor. Pe partea dinspre cimitirul evreiesc a fost ridicat un zid de caramida. Foisoarele de veghe erau dotate cu reflectoare puternice si erau deservite de seseisti cu mitraliere. Caini care latrau. Ca sa faca imposibila orice evadare. Ca la Auschwitz. Un fel de Alcatraz al lui Hitler. „Pe trei laturi, lagarul era inconjurat de un gard inalt, compact, de lemn, cu sarma ghimpata deasupra. La colturi erau posturi de santinela. Pe trei laturi, lagarul era invecinat cu ghetoul” – isi aminteste Maria Andryszczak (pe atunci Pawłowska), in varsta de treisprezece ani in 1942[1].

Macelul nevinovatilor a fost efectuat in Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt prin teroare psihica si fizica, batai sistematice, infometare si munca fortata. Dar acest iad pentru copii nu poate fi evaluat doar prin numarul de victime. Este evident: cand moare un copil, moare o intreaga lume.

Pe 18 ianuarie 1945, in Łódź, se auzeau tirurile de artilerie ale Armatei Rosii care se apropia. Atunci personalul german a plecat pentru totdeauna impreuna cu polonezii de etnie germana (folksdojcze).

[1] Declaratiile fostilor prizonieri sunt preluate din dosarul de judecata al Eugeniei Pol alias Genowefa Pohl, colectate in arhivele din Łódź ale IPN (echivalentul polonez al CNSAS). In timpul procesului, expertii au confirmat credibilitatea depozitiilor martorilor.