Descriere - Cunoastere si creatie

Orientari caracteristice in cultura moderna

Problematica tipurilor – desemnate ca atare drept modele de analiza stiintifica – are o istorie deja destul de veche, incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea. Ea corespunde, sub raport epistemologic, preocuparii de a largi, rafina si consolida totodata metoda de interpretare stiintifica, mai ales in domeniul stiintelor sociale (sau ale comprehensiunii – pentru a prelua terminologia diltheyana). In zona socialului cunoasterea prin experiment nu se aplica, ramane numai observatia, inregistrarea cantitativa a faptelor, care nu conduce insa la o cunoastere de factura stiintifica, asadar calitativa, resemnificand realul, ci numai la o forma de cunostinta empirica. In consecinta, in stiintele sociale s-a impus necesitatea teoretizarii, ca o conditie pentru ca ele sa-si confirme statutul gnoseologic.

Era, de altfel, si o necesitate de eficienta analitica („instrumentala”), in masura in care teoretizarea putea interveni nu doar ca o concluzie resemnificatoare a materialului, dar si ca baza pentru o cercetare ulterioara, asupra unui alt material, de aceeasi natura sau diferit. Amintim aici, spre exemplu, aplicarea modelului de interpretare structuralist in antropologie si in analiza literara in egala masura, sau pentru a fi mai aplicati – operationalitatea unui concept precum cel de „efect pervers” atat in sociologie, cat si in economia politica. In definitiv, aceasta este esenta functionala si finala a teoretizarii: precizarea unui cadru conceptual prin raportare la materialul faptic, pentru identificarea, incadrarea si lamurirea fenomenelor si a structurilor, in functie de anumiti factori operationali.

In aceste imprejurari intelectuale a aparut preocuparea pentru tipologie si tipologizare, ca maniera concentrata de orientare teoretica in cercetare. Este o preocupare recognoscibila in mai multe stiinte umaniste, dupa cum acestea si-au precizat obiectul si metodele. Este suficient sa mentionam conceptia tipurilor psihologice, formulata de Carl Gustav Jung, pe aceea a tipurilor-ideale de lideri politici – a lui Max Weber –, sau mai recent, din sociologia artei – ideea tipurilor matriciale de societate, avansata de catre Jean Duvignaud. Este de remarcat aici ca toate aceste tipologizari pornesc de la ceea ce defineste natura obiectului respectiv, de la caracteristica intrinseca a problematicii, fie ca este vorba de atitudinile temperamentale, de sursa legitimarii puterii, sau de posibilitatile de creatie obiective si subiective, actualizate si latente.

Pentru istoriografie tipologia este cu atat mai necesara, cu cat in cazul ei factologia este mai bogata si mai variata decat in oricare alta stiinta sociala, cuprinzand practic tot ce tine de evolutia societatii omenesti. Tocmai aceasta amploare a materialului obliga la o cercetare pe paliere separate din ratiuni pe undeva didactice – istorie politica, istorie economica s.a.m.d. – desi istoria este de fapt una singura, in care palierele in cauza se intrepatrund si trebuie subintelese in relatia lor de influentare reciproca.