Un demers hermeneutic grav, efectuat in profunzimile operei ionesciene, si demonstrand cu asupra de masura ca „In prima piesa a lui Ionesco, Englezeste fara profesor, comunicarea este repetitiva si alienanta. Recurenta cliseelor limbii de lemn burgheze este efectul (cauza) unei existente osificate. Alienarea incepe prin a fi pasnica si sfarseste in agresiune.

La inceput, batranii soti Smith se afunda in banalitatea comunicarii. Tinerii soti Martin fac la fel, potrivit psihologiei varstei lor. Primii au o intelepciune senila. Ultimii, o vitalitate copilareasca. Pe parcurs (in)comunicarea se adanceste, cuvintele isi indeparteaza tot mai mult sensurile, pana la a le abandona ori livra unei anamneze enunciative. Sensul, parand genetic absent, isi cauta identitatea ontologica fictiva, intr-o deriva totala.

Noile contexte generate de un astfel de tip de enuntare creeaza spatii retorice ale (in)comunicarii, inabitual proliferante, sfarsind adesea, cum s-a observat, intr-un joc de-a masacrul logocratic, rupt de comandamentele – instantele – enuntarii. Personajele rostesc replicile automat, intr-un ritm tot mai accentuat”.