Jocul a devenit o paradigma universala. Prezenta sa a fost identificata in toate domeniile vietii si ale creatiei. De la joc s-a trecut la metafora jocului, care si ea este un fel de joc, deci cercul se inchide.

Urmandu-se o veche traditie, jocul a fost mereu considerat in primul rand prin raportare la regulile care-i stau la baza. S-a pus astfel accentul pe latura sa restrictiva. Totusi, jocul este, inainte de toate, o manifestare a libertatii. Nu este vorba numai de libertatea de a decide daca sa intram sau nu intr-un anumit joc (intre cele mai importante jocuri, nici macar nu intram de bunavoie), ci si (de fapt, in primul rand) de libertatea din interiorul jocului. Este nevoia fiintei umane (si a gandului) de a hoinari in directii stabilite numai de curiozitatea si de imaginatia sa si fara teama ca esecurile ii vor fi pedepsite. Acesta este jocul major in care-si au sursa, cultura si creatia. Regulile sale, daca exista, nu sunt formulate de la inceput, ca la tenis sau la sah, ci descoperite eventual pe parcurs.