"Punctul Critic nr. 3-4 (33-34) 2020

 Dimitrie Gusti sau vocatia universala a sociologiei romanesti

 Mutatiile pandemice si legitimarea crizei perpetue

 Odata cu aparitia „Reginei stiintelor”, cum este uneori denumita Sociologia, s-au deschis noi perspective in abordarea socialului si evolutia societatilor. Din acest moment omenirea incepe sa paseasca sistematic, in mod organizat si planificat, pe calea asa-numitelor inginerii sociale, fie ele utopice sau graduale. O rezultanta a primei categorii a fost proiectul societatii comuniste, in timp ce simbolul celei de-a doua il reprezinta proiectul societatii deschise. Dincolo de disonantele dintre cele doua modele sociale, ambele se disting prin faptul ca proiecteaza societati de anvergura globala, ale „omului nou”, pentru care comunitatile organice ar trebui sa-si piarda relevanta si sa ajunga sa fie lipsite de sens si semnificatie. Dupa experimentarea pe scara larga a celor doua tipuri de societati, o rasturnare intempestiva a contextului mondial de referinta la inceputul secolului al XXI-lea sub impactul propagarii unei pandemii nedescifrate inca deschide perspectiva pentru un nou tip de inginerie sociala, care poate fi denumita a necesitatii sau a starii de exceptie ori ingineria sociala a societatii pandemice, care pare a se apropia foarte mult de realizarea practica a „societatii omului nou” teoretizata si promovata de inginerii sociali mai vechi sau mai recenti. Prin contrast cu aceste modele de abordare sociologica aflate in cautarea omului nou, Dimitrie Gusti, fondatorul Scolii de Sociologie de la Bucuresti, propunea o sociologie a natiunii, a unitatilor organice, a omului pur si simplu a carui existenta capata sens si semnificatie in sanul comunitatilor organice carora le apartine. Prin aceasta, credem ca abordarea sociologica propusa de Gusti ar putea constitui o alta cale si totodata un raspuns adecvat la actuala criza pentru recuperarea omului din abisul in care a ajuns urmand calea ingineriilor sociale deja experimentate."