Eseurile lui Marian Nazat descriu o Romanie a anilor 2004 si 2003 - in aceasta ordine - si care de multe ori pare intr-adevar de-a-ndoaselea. Formula de rememorare invers in timp a unor intamplari din spatiul public sau privat e cunoscuta si ca metoda de a reface mai precis trecutul apropiat, unul deseori contorsionat si anormal din care nu am perceput intotdeauna destule elemente semnificative. Privirea noastra periferica le inregistreaza mereu cu acuitate, dar memoria neantrenata le uita, iar intregul se faramiteaza. Marian Nazat, atent si sensibil la detalii, ne determina sa ne reamintim fie si fragmentar de convulsiile si sughiturile vietii politice, sociale, culturale sau chiar sportive de la noi. Face o cronica firesc subiectiva, dar surprinzator de familiara, pentru ca in observatiile sale regasim adesea ganduri sau teme de discutie curente. Neasteptat de familiare sunt si evocarile despre oamenii si meleagurile copilariei, de parca am fi crescut toti intr-un sat din prafoasa si misterioasa Campie a Dunarii.