Securitatea, a carei existenta a numarat 41 de ani, a avut perioade in care personalul sau a depasit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numarul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate sociala care sa nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de productie din unitatile industriale, pana la situatia din licee si facultati sau din spitale, de la fostii membri ai partidelor politice interbelice si pana la diplomatii trimisi peste hotare, actori, jurnalisti, sportivi, magistrati, tot si totul trebuia cunoscut, caci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potentiali dusmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adapost de urmarirea informativa, dupa obtinerea aprobarilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.

Lucrarea este destinata, deopotriva, publicului larg, neinitiat in avatarurile institutiei, dar si (mai ales!) cercetatorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum si viitorilor specialisti (studenti si doctoranzi la facultati de profil). Nu in ultimul rand, am avut in vedere, ca public-tinta, jurnalistii si reporterii din diversele mass-media, foarte interesati si activi in a scrie despre Securitate, dar aflati, din nefericire, in numeroase ocazii, captivi ai unor sabloane de abordare si interpretare, unele vechi de zeci de ani.

Florian BANU, Liviu TARANU