Strainul din Valea Regilor - Ahmed Osman
"Strainul din Valea Regilor", de Ahmed Osman este o carte publicata de editura Aquila. Descriere completa
- ISBN
- 9789738250413
Ajuta-ne sa dam de veste editurii AQUILA ca aceasta carte este in continuare de interes.
Descriere - Strainul din Valea Regilor
A fost nevoie de mai mult de douăzeci de ani de cercetare şi studiu plin de devotament, pentru ca această carte să ia naştere. În scrierea ei, principala grijă a autorului a fost, iniţial, să asambleze o masă de dovezi complexe, făcute să convingă experţii care cercetează Biblia şi egiptologii calificaţi, de faptul că unele dintre teoriile acceptate despre legăturile antice dintre tribul israelit şi Egiptul faraonilor sunt nefondate.
Totuş, noi am considerat căteoriile sale, nu numai căurmeazăsănascăanumite controverse, dar ş căele merităun public mult mai larg, ş ar fi deopotrivăapreciate de acesta. Prin urmare, cartea are douăsecţuni. Prima, în mareîneîntreruîreferinţ sau note de subsol, este o relatare directăa încercăiiîlui de a stabili căo intuiţe pe care a avut-o într-o noapteînă în timp ce citîiul Testament, aşzat lângăfoc, era mâ decât imaginaţe. Aâecţune conţne cea mai mare parte a materialelor luate din diferite surse ş a notelor, prec...
A fost nevoie de mai mult de douăzeci de ani de cercetare şi studiu plin de devotament, pentru ca această carte să ia naştere. În scrierea ei, principala grijă a autorului a fost, iniţial, să asambleze o masă de dovezi complexe, făcute să convingă experţii care cercetează Biblia şi egiptologii calificaţi, de faptul că unele dintre teoriile acceptate despre legăturile antice dintre tribul israelit şi Egiptul faraonilor sunt nefondate.
Totuşi, noi am considerat că teoriile sale, nu numai că urmează să nască anumite controverse, dar şi că ele merită un public mult mai larg, şi ar fi deopotrivă apreciate de acesta. Prin urmare, cartea are două secţiuni. Prima, în mare parte neîntreruptă de referinţe sau note de subsol, este o relatare directă a încercării autorului de a stabili că o intuiţie pe care a avut-o într-o noapte de iarnă, în timp ce citea Vechiul Testament, aşezat lângă foc, era mai mult decât imaginaţie. A doua secţiune conţine cea mai mare parte a materialelor luate din diferite surse şi a notelor, precum şi o parte a informaţiei ştiinţifice care, deşi captivantă pentru experţi, s-ar putea dovedi ermetică pentru publicul larg.
An de aparitie: 2002
Numar de pagini: 184
Copertă cartonată
ISBN: 973-8250-41-2
Cartea nu are inca o recenzie
Pentru a trimite o recenzie trebuie sa va autentificati aici
Alte carti de la editura Aquila
Marea carte despre prietenie
Povesti despre cum sa construim relatii armonioase...
AQUILA 2026
Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 6 zile.
Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.