„Comunismul a pierdut partida. Comunistii insa au castigat-o. E ca si cum intreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decat acela de a inlocui o clasa dominanta prin alta.

Nici un experiment comunist – cel putin in peisajul european – nu a fost atat de <special> si cu evolutii atat de neasteptate si de <divergente> precum comunismul romanesc.

Se va vedea cum tara cu cei mai putini comunisti a devenit tara cu partidul comunist cel mai numeros (in termeni relativi); cum o societate abia atinsa de ideologia comunista s-a comunizat in profunzime, pana intr-atat incat s-a despartit mai greu de comunism ca oricare alta; cum, virulent antinational intr-o prima faza, comunismul a sfarsit prin a deveni ultranationalist; cum s-a inventat in Romania comunismul dinastic, fara echivalent in Europa si comparabil (fara a-si pierde nota de originalitate) doar cu regimul din Coreea de Nord; cum Romania, dupa ce ani de zile parea a fi societatea care s-a opus cel mai putin regimului comunist, s-a ridicat impotriva lui Ceausescu printr-o revolutie sangeroasa (singura de acest gen in spatiul comunist) – impotriva lui Ceausescu, dar nu neaparat si impotriva alcatuirilor comuniste: intr-adevar, pentru ca paradoxul sa fie complet, cea mai violenta revolutie <anticomunista> s-a prelungit prin cea mai lenta si mai incompleta desprindere de comunism!

Toate aceste paradoxuri au o explicatie. Sau si-o cauta. E ceea ce-si propune cartea de fata: dincolo de simpla descriere, o interpretare a fenomenului comunist romanesc.“ (Lucian BOIA)

Fotografia de pe coperta: Andrei Pandele, Copil cu patru franzele, ianuarie 1989, Piata Matache, Bucuresti