Nu implinisem inca sapte ani, atunci cand l-am cunoscut pe Valeriu Papahagi. Mai tarziu, cand doream sa materializez cumva ideea de „savant”, ma gandeam la Papahagi si la biblioteca lui. Printr-un curios joc al destinului, am ajuns sa editez o carte a lui Valeriu Papahagi, care facea parte dintr-un manuscris „gigant” despre istoria aromanilor. Nascut la Crusova, Valeriu Papahagi si-a petrecut primii ani din viata la Constantinopol. A studiat la Bucuresti, Venetia si Paris. Nicolae Iorga l-a indrumat in scrierea tezei sale de doctorat (ce trata legaturile negustorilor moscopoleni cu Venetia). Cu toate acestea, a ramas un simplu profesor de istorie. Soarta a parut sa-i surada mai tarziu, cand a fost atasat cultural si de presa, in Spania. Centrifuga istoriei l-a aruncat din nou in anonimat. Supravegheat de Securitate, Valeriu Papahagi s-a refugiat in ghidarea tinerilor ce voiau sa invete istoria sau limba spaniola. Spre sfarsitul vietii, s-a intors din nou catre lumea armaneasca. Am incercat, in aceasta carte, sa prelungesc amintirea vietii lui Valeriu Papahagi, fiindca un om moare doar cand este uitat. (...) Documentele folosite in aceasta carte provin, majo­ritar, din trei surse: arhiva Valeriu Papahagi, dosa­rul de la C.N.S.A.S. si articole de presa. Am decis ca interventiile in ortografia documentelor sa fie cat mai putine (rezumandu-ma la a corecta doar greselile evi­dente).