Este posibila o autoanaliza? Daca da, cand, in ce masura si cu ce limite? Putem utiliza tehnicile psihanalitice pe cont propriu, pentru a ne rezolva problemele? Este introspectia constructiva sau mai degraba inutila? Acestea sunt intrebarile pe care le abordeaza, in cartea sa, Karen Horney, alaturi de prezentarea a numeroase studii de caz. Argumente sunt destule, atat pro, cat si contra: noi ne cunoastem cel mai bine pe noi insine, introspectia este constructiva in momentul in care o utilizam in slujba dorintei de a deveni o fiinta mai buna, mai inzestrata si mai puternica, iar insighturile obtinute prin autoanaliza sunt mai bine primite; pe de alta parte, factorii emotionali si rezistentele constituie o dificultate importanta in acest demers. Astfel, autoanaliza este, in viziunea autoarei, o incercare de a fi pacient si analist in acelasi timp, metoda de baza ramanand aceeasi ca la orice psihanaliza: asocierile libere. Dincolo de tehnici si metode, mesajul este simplu si percutant: pentru ca viata ta este cel mai bun psihoterapeut, crede in tine insuti!

Karen Horney (1885—1952) s-a nascut la Hamburg, in Germania si a studiat medicina la Universitatea din Berlin. Medic psihiatru si psihanalist a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin si la Institutului Psihanalitic din Chicago si Institutului Psihanalitic din New York. Impreuna cu Alfred Adler a fondat curentul neo-freudian. Printre lucrarile sale se numara Personalitatea nevrotica a epocii noastre, Noi directii in psihanaliza, Psihologia femeii.

Fiecare autoanaliza reusita sporeste increderea in sine, dar exista si un alt castig, datorat faptului ca ai cucerit in intregime un teritoriu prin initiativa proprie, perseverenta si curaj. Acest efect se manifesta in analiza, ca si in alte aspecte ale vietii. Sa gasesti de unul singur o carare pe munte iti da un sentiment mai deplin de putere, decat sa mergi pe poteca indicata, desi efortul si rezultatul sunt aceleasi. O astfel de realizare nu-ti insufla numai o mandrie justificata, ci si un sentiment de incredere in propria capacitate de a te confrunta cu situatii grele si de a nu te simti pierdut in lipsa indrumarii.

Autoanaliza este o incercare de a fi pacient si psihanalist in acelasi timp. Sa nu uitam ca acest proces este nu numai suma dintre travaliul analistului si cel al pacientului, dar si o relatie umana. Faptul ca sunt implicate doua persoane are o influenta considerabila asupra contributiei fiecareia. Pacientul are trei sarcini principale. Prima este sa se exprime cat mai complet si sincer cu putinta. A doua este sa devina constient de fortele pulsionale inconstiente si influenta lor asupra vietii sale. Iar a treia e sa-si dezvolte capacitatea de a schimba acele atitudini care ii perturba relatiile cu sine insusi si cu lumea din jurul lui. [...] Daca pacientul are capacitatea de a lucra singur pentru a gasi solutia la o problema, poate fi oare folosita aceasta capacitate de o maniera deliberata?