Lucrarea "Cazuri clinice de psihiatrie. Explicatii psihodinamice si psihologice complexe"  are doua parti: Studii de caz dintr-o perspectiva psihoterapeutica si Studii de caz dintr-o perspectiva psihiatrica. Aceste abordari sunt  precedate de un capitol consacrat tulburarii psihice traite sau observate de copii, capitol pe cat de original pe atat de tulburator.

Am  fi nedrepti daca nu am aprecia cum se cuvine colectivul de studenti in psihologie si in medicina, precum si medicii rezidenti care au contribuit la realizarea cartii. Ofranda lor este, spre disperarea unora dintre confratii mei ce vor citi prefata, irepetabila! Pentru ca, in esenta, este vorba despre tineretea lor aducatoare de curaj, de entuziasm, de o anumita ingenuitate, dar si de viziune. Nu stiu de ce ma bantuie Esenin: ,, Nu regret, nu ma jelesc, nu strig / Toate trec ca floarea spulberata / Vestejit de-al toamnei mele frig / Nu voi mai fi tanar niciodata.”...

 Unul dintre meritele fundamentale ale cartii este acela ca se citeste usor, ca un roman (bun), ca imbie la o noua lectura.

" Carte frumoasa, cinste cui te-a scris ! ”

 Conf. dr. Radu Mihailescu

„Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri”.

Antonia Trifu

As vrea sa va impartasesc si voua – celor multi si fericiti ca sunteti normali - impresiile pe care le-am trait in aceasta vara, la intalnirea cu oameni ce au sufletul si mintea bolnave, oameni pe care noi ii numim nebuni. Printre primele lucruri pe care le-am aflat, a fost si acela ca acest cuvant doare. Apoi, am citit cartea Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri (Hannah Green), prima mea carte ce reprezinta un contact cu suferinta.

Este vorba despre o adolescenta ce si-a petrecut patru ani din viata intr-un spital de psihiatrie. Deborah – eroina principala - traia separata in doua, ca o inima franta. Lumea reala ii parea rea si cumplita, precum noptile negre friguroase traite la Cercul polar; cruda si rece ca spuma valurilor ce se izbesc cu disperare de tarm. Asa se izbeau emotiile acestei fete de realitatea zilelor pe care o traia. Lumea ei imaginara, in care se refugiase, era impartita pe patru nivele - Yr si Aldebaran erau creatii ale mintii lui Deborah, pe care le plasmuise asa cum ai crea ceva drag si de pret. Erau ecouri ale dorintelor ei, vii ca apa fermecata, puternice ca stanca de munte si vechi ca religia insasi. Cartea reprezinta efortul lui Deborah, alaturi de terapeuta sa, Fried, de a integra cele doua lumi, de a putea trece cu usurinta din realitatea in care noi traim cu totii, in lumea fantastica a propriului inconstient.

Cartea mi-a produs emotii puternice, vibratii profunde, mai ales ca, dupa ce am citit-o, am cunoscut-o pe Carmen, o pacienta adevarata, pe care mi-as fi dorit mult sa o ajut. Citind aceste randuri, am trait stari contrare, paradoxale prin insusi continutul lor. Adolescenta intr-un ospiciu inseamna o viata moarta, o ardoare rece ca gheata, chinuri pline de placeri. In lumea nebuniei, iubesti urand, plangi razand de fericire, esti un idiot care creeaza poezii geniale si urli fiind mut. Ochii mei sclipeau urmarind randurile, ca niste licurici cuprinsi de fiori. Buzele imi erau palide ca ceara veche, mainile imi dansau haotic ca niste marionete stricate.

Cel mai mult m-a impresionat metafora, ce da si titlul cartii. Deborah se revolta pe terapeuta sa pe motivul ca, prin sedintele desfasurate timp de patru ani, ii „fura” lumea imaginara, fara sa ii dea la schimb o alta lume reala. Iesita din boala, fata se confrunta cu aceeasi realitate dura, de care fugise pierzand contactul cu ceilalti. Am inteles in aceasta vara ca a fi psihotic inseamna a trai murind in fiecare clipa, nemaireusind sa descifrezi care este realitatea, a dansa nemiscat un dans fara nume, a pleca ramanand in acelasi destin!