Psihologia educatiei este o ramura aplicativa a psihologiei generale - stiinta care din analiza etimologica a cuvantului psihologie (psyche – psihic, suflet, spirit si logos – cuvant, cunoastere), se ocupa de cercetarea, cunoasterea si studierea activitatii psihice ale omului, adica procesele lui psihice, insusirile, fenomenele, capacitatile, comportamentul (atat ca proces intern, cat si ca manifestare externa), precum si personalitatea si trasaturile umane; educatia (vine din latinescul educo-educere care avea sensul de a inalta, a modela, a determina, a dirija pe cineva) si reprezinta un ansamblu de actiuni desfasurate in cadrul unei comunitatii sau a intregii societatii, in vederea transmiterii cunostintelor, experientelor acumulate de oameni, urmasilor sai.

Principalele probleme care constituie obiectul Psihologiei educatiei, nu difera in mod esential de problemele psihologiei, diferentele rezulta din considerentul ca, Psihologia educatiei studiaza procesul instructiv-educativ din punct de vedere psihologic, reprezinta o actiune de educationalizare. Psihologia educatiei este o stiinta psihopedagogica prin obiectul ei, prin metodele si rezultatele obtinute, avand o sfera larga, de la psihologia copilului mic, a celor de varsta scolara, a adolescentilor, a tinerilor, a adultilor, pana cand este activata „educatia permanenta” .

Psihologia scolara s-a dezvoltat in tara noastra pe parcursul secolului XX, prin contributiile semnificative ale marelui psiholog roman Constantin Radulescu Motru si psihopedagogul Nestor Iacob Marius care, sub indrumarea lui C.R. Motru au pus bazele psihologiei scolare.