Descriere - Intre inger si demon, iertarea si ranchiuna

„Iertarea este atributul celor puternici!” Iertarea este un dar aflat in slujba legaturilor interumane, este rasuflarea menita sa readuca pacea, este un gest de reconciliere, de recuperare a armoniei. Dar ce putem spune despre opusul sau, ranchiuna? Daca este adevarat ca fiecare persoana s-a confruntat, cel putin o data in viata, cu ranchiunile care i-au conditionat procesul de crestere individuala, asta inseamna ca, fiind tarata de forta patimilor, a pierdut bunatatea si inocenta ce caracterizeaza natura noastra umana si luciditatea rationala ? Autoarea aduce in discutie confruntarea inegala intre Inger, ca simbol al iertarii, si Demon, ca ranchiuna, si subliniaza si darul pe care il poate aduce ranchiuna: durerea si suferinta psihica pot fi instrumente de cunoastere de sine ce transforma chimia furiei in energie constructiva. Scopul cartii este sa abandoneze mastile falsei bunatati si sa se concentreze asupra necesitatii de a depasi vechile dihotomii inutil sufocante, de bine si rau, corect si incorect, cinstit si necinstit pentru a ajunge la creativitatea sentimentelor noastre.

Laura Tappatà este filosof, profesor de psihologie la Universitatea Catolica din Brescia. In prezent, este lector al Cercului de Filologie Milanez, iar in cadrul Universitatii Catolice din Piacenza a condus timp de cativa ani Laboratorul de gestionare a relatiilor. A scris numeroase lucrari despre personalitatea umana, resentiment si dependente. 

Pentru ca iertarea adevarata sa se realizeze, acest lucru trebuie sa se intample acolo unde raul a fost atat de mare incat nu exista alte posibilitati de a-l depasi, unde nu exista nicio alta forma posibila de reparatie, de despagubire, de restabilire a echilibrului, a justitiei, a dreptatii. Aceasta este iertarea: restul este, in cel mai bun caz, perdonism, altfel spus o conventie culturala, o frica de judecata divina si de ceilalti, o falsa consolare.

Laura Tappatà

A ierta, a-ti imagina ca poti continua ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, este  himera care are singura sarcina de a dauna emotional si de a-l face sa se simta vinovat pe cel care nu reuseste in niciun fel sa implineasca aceasta fantasma. Exista mult mai multa noblete in ranchiuna constienta si lucida decat intr-o iertare acordata dintr-o conventie morala. Ranchiuna, in aceasta noua acceptiune, nu este o vraja trista in care am cazut, ci are propria demnitate, forta si creativitate si poate deveni un instrument de cunoastere a naturii si a identitatii noastre.

Laura Tappatà