Mihai Anitei

Anitei, Mihai

Mihai Anitei este profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti, unde este directorul Departamentului de Psihologie si directorul Centrului de Psihologie Aplicata. Este coordonator de doctorat si coordonator al domeniului psihologie din cadrul scolii doctorale a facultatii.

Coordoneaza programul de master Managementul formarii psihologilor in psihologia muncii, transporturilor si serviciilor. In cadrul programelor de licenta, master si doctorat sustine cursuri precum: Fundamentele psihologiei, Psihologie experimentala, Istoria psihologiei, Psihologia in transporturi, Psihologia consumatorului, Evaluarea performantelor in conducerea auto, Evaluare, selectie si expertiza psihologica in transporturi, Analiza si prevenirea accidentelor, precum si Metodologii moderne in cercetarea psihologica.

Este profesor asociat la Universitatea „Titu Maiorescu”, Facultatea de Psihologie, unde sustine cursurile Fundamentele psihologiei si Psihologia personalitatii.

Mihai Anitei a publicat mai multe volume de specialitate, dintre care: Psihologie experimentala (Editura Polirom, Iasi, 2007) si Fundamentele psihologiei (Editura Universitara, Bucuresti, 2010). Este coautor al unor lucrari precum Ghidul de practica psihologica pentru studenti, Introducere in psihologia transporturilor si Introducere in tehnica interviului, precum si coordonator al unor volume colective si organizator al mai multor conferinte internationale de psihologie.

A publicat peste 100 de articole stiintifice, dintre care 12 indexate ISI, in reviste de specialitate si volume ale unor conferinte nationale si internationale. Este presedintele Societatii Romane de Psihologie Experimentala Aplicata si redactor-sef al Romanian Journal of Experimental Applied Psychology.

De asemenea, este presedintele Colegiului Psihologilor din Romania si psiholog principal supervizor in mai multe specializari: psihologia muncii, transporturilor si serviciilor, psihologia educatiei, psihologie judiciara si detectia comportamentului simulat. Are peste 35 de ani de experienta profesionala in domenii precum psihologia muncii, psihologia industrial-organizationala, psihologia aeronautica si psihologia aplicata in sectorul energetic nuclear.

Tratat de psihologia personalitatii

Cea mai recenta carte, Tratat de psihologia personalitatii , scrisa de Mihai Anitei, aparuta pe LibrariaOnline.ro

Tratatul de fata propune o abordare exhaustiva asupra personalitatii, analizand acest concept din perspectiva curentelor semnificative ale psihologiei moderne, dar si din unghiul geneticii si neurostiintelor, al psihopatologiei si teoriilor organizationale. Tratatul infatiseaza in primele capitole teoriile de baza ale personalitatii: de la psihanaliza, cognitivism si behaviorism la abordarea centrata pe "trasaturile de personalitate" (incluzand instrumentele Big Five si 16-PF). [...]

Titlurile autorului Mihai Anitei (5 titluri prezente pe site)

  • 1
Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.