Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, Bucuresti - d. 7 septembrie 1993, Bucuresti) a fost un membru corespondent al Academiei Romane, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist si om politic roman, laureat al premiului Herder.

Fiul scriitorului Nicolae Crevedia, Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti in 1947, dupa ce o perioada de timp studiase dreptul la aceeasi Universitate.

In 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafarul. Conflictual si resentimentar, inconjurat de toti frustratii lumii literare, Barbu a facut sa fie atacati in revista mai toti scriitorii buni de atunci. Actionand oarecum in contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizari, Barbu a fost inlocuit la conducerea revistei, in 1968, cu Stefan Banulescu. In 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. In 1975, Eugen Barbu a devenit deputat in Marea Adunare Nationala. Din 1970 pana in 1989, Eugen Barbu a condus revista Saptamana.

A fondat si condus revistele Saptamana si Romania Mare.

A infiintat, alaturi de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrina nationalista Romania Mare, pe care l-a reprezentat in Parlamentul Romaniei in legislatura 1992-1996. Dupa decesul sau din 1993, Eugen Barbu a fost in locuit de catre deputatul Ion Dutu.

Groapa (Editura 100+1 Gramar, 1997; Editura 100+1 Gramar, 2000; Romania Mare, 2003; Litera, 2025)
Princepele (Romania Mare, 2003; Gramar, 2009; Litera, 2025)
Saptamana nebunilor (Editura 100+1 Gramar, 1996; Romania Mare, 2003; Litera, 2025)
Ianus (Editura 100+1 Gramar, 2003)
Jurnal (Editura 100+1 Gramar, 2003)
Nuvele (Editura 100+1 Gramar, 2001)
Oaie si ai sai (Editura Rafet, 2023)
Vanzarea de frate (Editura 100+1 Gramar, 2003)
Haiducii (Semne, 2007; Detectiv literar, 2021)
Opere (Editura Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta; Univers Enciclopedic, 2006–)