Vladimir Bukovski

Bukovski, Vladimir
S-a nascut la 30 decembrie 1942, in orasul Belebei din R.S.S.A. Baskira. Copilaria si-a petrecut-o la Moscova, unde mama lui era jurnalista la radio, iar tatal scriitor. Intra de timpuriu in conflict cu regimul sovietic si incepand de la virsta de 16 ani este retinut de mai multe ori de KGB pentru „activitati subversive“. In 1961 este exclus din facultate, unde studia neurofiziologia. In 1963 este arestat de KGB pentru confectionare de manifeste antisovietice si pentru raspindire de literatura interzisa. Este inchis 15 luni in Spitalul Psihiatric din Moscova. In 1965, in timpul procesului intentat de autoritati scriitorilor Iuli Daniel si Andrei Siniavski, participa la manifestatia organizata in sprijinul lor in Piata Puskin. Urmeaza alte luni de detentie, intr-o clinica de psihiatrie. In 1967 este arestat din nou si condamnat la 3 ani munca silnica in lagar. In 1972, cind ii apare, la editura franceza Catacombes, La dissidence, Une nouvelle maladie mentale en URSS, o culegere de documente dovedind folosirea psihiatriei in scopuri represive, Bukovski se afla tot in inchisoare. In urma procesului din ianuarie 1972 este condamnat la 12 ani privare de libertate, lagar de munca si deportare. La propunerea altui faimos disident, savantul Andrei Saharov, Leonid Brejnev accepta un schimb de detinuti politici: Vladimir Bukovski pentru Luis Corvalan, lider al Partidului Comunist din Chile, incarcerat dupa lovitura de stat a generalului Pinochet. Schimbul, petrecut in iarna lui 1976, l-a propulsat in centrul atentiei publice internationale. Urmeaza sute de interviuri, reportaje, aparitii la televiziune, la radio si in presa scrisa, intilniri cu personalitati politice ca Jimmy Carter, Margaret Thatcher, si publicarea cartilor in care denunta sistemul opresiv din tara sa: To Build a Castle, My life as a dissenter (1978), Cette lancinante douleur de la Liberte (1981) – traduse in numeroase limbi –, Les pacifistes contre la paix (1982). In paralel, isi continua studiile de neurofiziologie la Cambridge si la Universitatea Stanford din California. In 1991, dupa puciul de la Moscova, la solicitarea lui Boris Eltin de a depune marturie in procesul intentat comunistilor conservatori de la Kremlin, Bukovski revine in URSS si copiaza din arhivele PCUS mii de acte si documente strict secrete. Intors in Occident, publica Judgement in Moscow (1995), in care dezvaluie legaturile secrete ale Kremlinului cu guvernele democratice din Europa de Vest, cu partidele comuniste din aceste tari, cu miscarile pentru pace si cu personalitati respectate din lumea libera, producand un scandal urias. Urmarea, devine persona non grata in propria lui tara. S-a stabilit la Cambridge, in Marea Britanie.
Aceasta sfasietoare durere a libertatii

Cea mai recenta carte, Aceasta sfasietoare durere a libertatii , scrisa de Vladimir Bukovski, aparuta pe LibrariaOnline.ro

Descriere:In decembrie 1976, Brejnev si Pinochet au facut un "troc": Vladimir Bukovski, disidentul internat vreme de doisprezece ani in lagare si in azile psihiatrice sovietice, contra liderului comunist chilian Luis Corvalan. in 1981, dupa cativa ani buni de viata in lumea libera, Bukovski publica aceasta carte de comentarii incisive despre democratiile vestice; democratii care, spune intre altele autorul, s-au ocupat [...]

Titlurile autorului Vladimir Bukovski (2 titluri prezente pe site)

  • 1
Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.