Ioan Dan (30 iunie 1922, Deva – 31 octombrie 2003, Los Angeles) a fost un romancier roman cunoscut pentru romanele sale istorice si de aventura, in special pentru literatura de capa si spada adresata publicului tanar.

A urmat Scoala Normala la Sighet si Focsani (1934–1940), apoi si-a continuat studiile la Liceul nr. 39 din Bucuresti, unde a obtinut bacalaureatul in 1968. Parcursul sau biografic a fost unul neconventional: a lucrat ca vanzator de ziare, muncitor la o cariera de nisip, chelner, muncitor agricol, tehnician tipograf si sef de serviciu intr-o cooperativa de artizanat, experiente care i-au imbogatit perspectiva asupra societatii si care se reflecta indirect in scrierile sale.

A debutat in literatura in 1938 cu romanul Regele sportivilor, urmat de al doilea volum in 1940. In 1941 a publicat romanul Detectivul, iar din 1968 a colaborat frecvent la revista Luceafarul. Consacrarea a venit prin romanele istorice si aventuriere sin Seria Cavalerii care au cunoscut un larg succes la public, fiind apreciate pentru stilul alert, umorul subtil si atmosfera captivanta.

Scrierile sale sunt in mare parte evocari istorice, centrate pe figuri precum Mircea cel Batran si Mihai Viteazul, dar si pe eroi anonimi exemplari, prezentati ca modele de curaj si intelepciune. Devine membru al Uniunii Scriitorilor in 1978. In 1984 emigreaza in Germania, iar in 1986 se stabileste in Statele Unite, langa Los Angeles, unde isi petrece ultimii ani ai vietii. Opera sa ramane reprezentativa pentru literatura istorica romaneasca cu accent pe aventura si spirit eroic.

Regele sportivilor (doua volume: 1938, 1939);
Detectivul (1941);
Locatarii din Strada Fecioarei (1970);
Curierul secret (1974);
Cavalerii (1975);
Taina cavalerilor (1976);
Cavalerii ordinului Basarab (1977);
Stapanii golfului (1981);
Cavalerii rasului (1987);
Milionarii (schite si povestiri, 2000);
Jurnal de exil (2000)