Nagai Kafu, pseudonim al lui Nagai Sokichi (1879-1959), a fost un important prozator, dramaturg si eseist japonez de la inceputul secolului XX. In 1898 a inceput sa scrie povestiri, iar in 1900 si-a publicat primele incercari literare. In 1901 a lucrat pentru scurt timp ca ziarist si a inceput sa invete franceza. Intre 1903 si 1908 a calatorit mult, in Statele Unite si Franta (Lyon si Paris). In urma acestor experiente a publicat in 1908 Amerika monogatari (Povestiri americane) si in 1909 Furansu monogatari (Povestiri franceze). Dupa intoarcerea in Japonia a tradus din literatura franceza, in special poeti romantici si simbolisti. Propriul sau lirism din aceasta etapa transpare in Sumidagawa (Raul Sumida, 1909). A fost o vreme profesor la Universitatea Keio (numita atunci Keio gijuku). Dezamagit de occidentalizarea traumatizanta a vietii japoneze (in materie de gusturi artistice, imbracaminte, arhitectura), a examinat acest fenomen in Shinkichosha nikki (Jurnalul cuiva care abia s-a intors, 1909), cautandu-si refugiul in redescoperirea culturii din perioada Edo si in trecutul fermecator al orasului Tokyo. In aceasta stare de spirit a scris Udekurabe (Competitia, 1916-1917; in traducerea romaneasca de fata: Komayo. Povestea unei gheise) si Okame zasa (Bambusul pitic, 1918), a caror actiune e plasata in cartierele gheiselor si prostituatelor. In anii care au urmat a scris putin, cea mai cunoscuta opera fiind Bokuto kidan (O poveste neobisnuita la rasarit de fluviu, 1937), o revenire la tonul liric si nostalgic din tinerete. A continuat sa scrie si in timpul razboiului, in ciuda cenzurii dure practicate de guvern, pe temele sale favorite (lumea stralucitoare din cartierele de placeri populate de gheise, clienti, patroni, actori de kabuki) si a tinut un jurnal, Danchotei nichijo (1917-1959), pana la moarte.