ALEXANDRU MIRONESCU (1903–1973), om de stiinta, scriitor si ?lozof, a urmat studii de ?zica si chimie la Universitatea din Bucuresti si la Sorbona, unde si-a obtinut si doctoratul. Un al doilea doctorat, in ?lozo?e, l-a sustinut la Universitatea din Bucuresti. A activat ca profesor de chimie in cadrul aceleiasi universitati, la Facultatea de Stiinte (1929–1949).
A facut parte din celebra grupare a Rugului Aprins de la Manastirea Antim (Bucuresti). A fost preocupat de relatia dintre credinta si stiinta, precum si de complexul raport dintre cultura si spiritualitate. Persecutat de regimul comunist, este indepartat din invatamantul universitar (1949) si, mai tarziu, va ? arestat si intemnitat (1958), alaturi de ?ul sau, studentul Serban Mironescu, si de alti membri ai Rugului Aprins, sub acuzatia de activitate subversiva. A fost condamnat la 20 de ani de inchisoare si eliberat in 1963. A desfasurat o activitate publicistica prodigioasa.
In afara de lucrari de specialitate, a publicat romanele Oamenii nimanui (Bucuresti, 1935) si Destramare (Bucuresti, 1939), precum si lucrari cu caracter ?lozo?c si teologic, printre care Limitele cunoasterii stiinti?ce (Bucuresti 1945, republicata in 1992 si 1994) sau Certitudine si adevar (f.a., republicata in 1992). Postum, i-au fost publicate romanele Serile singuratatii (Bucuresti, 1996) si Ziduri intre vii (Bucuresti, 1996), un volum de versuri, Poeme ?localice (Slobozia, 1999), un volum de teatru, Ruth. Coborati la prima? (Bucuresti, 2003), si cateva carti de eseuri: Kairos: Eseu de teologia istoriei (Bucuresti, 1998), Docendo discitur (Constanta, 1999), La scaunul singuratatii (Cluj-Napoca, 2015). Tot postum i-a mai aparut un jurnal de idei, Floarea de Foc (Bucuresti, 2001 si 2019), alaturi de volumul Admirabila tacere. Jurnal, 1967–1968, Bucuresti, 2015; Humanitas, 2019), precum si Calea inimii. Eseuri in duhul Rugului Aprins (Humanitas, 2019).
