Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Francoise Sagan

FRANÇOISE SAGAN (1935-2004)

Acum este tot atât de putina libertate ca în urma cu douazeci de ani: fetelor le era atunci interzis sa faca dragoste; acum a devenit aproape obligatoriu. Tabuurile sunt aceleasi
Françoise Sagan, februarie 1979


Françoise Sagan a murit în seara zilei de 24 septembrie, la spitalul din Honfleur (Calvados), de o "decompensare cardio-respiratorie". Avea saizeci si noua de ani. Cu sanatatea subrezita, autoarea bestsellerului Bonjour tristesse îsi petrecuse vara la pat, la conacul din Breuil, lânga Honfleur, cumparat în 1958, dar care nu-i mai apartinea, chiar daca locuia uneori acolo. Era ruinata. S-a stins la ora 19:35, alaturi fiindu-i fiul ei, Denis. Ministrul Culturii, Renaud Donnadieu de Vabres, a declarat ca este "profund tulburat de singuratatea în care si-a trait ultima perioada din viata".

1954. Françoise Quoirez publica primul ei roman, Bonjour tristesse (care se vinde în multe milioane de exemplare), sub pseudonimul Françoise Sagan, inspirat din opera lui Marcel Proust, si devine fulgerator celebra în Franta si în strainatate.
1957. Îndragostita de masini rapide, Françoise Sagan e la un pas de moarte dupa un accident grav de masina.
1958. Françoise Sagan se casatoreste cu editorul Schoeller si în acelasi an apare al doilea roman, Un certain sourire, iar Otto Preminger face adaptarea pentru marele ecran a romanului Bonjour tristesse.
În anii saizeci si saptezeci, Françoise Sagan este casatorita cu sculptorul Westhof si publica mai multe romane.
1985. Françoise Sagan primeste premiul "Printul Pierre I de Monaco" pentru întreaga cariera.
2002. Françoise Sagan este condamnata la un an închisoare cu suspendare pentru frauda fiscala, în urma scandalului ELF — Sagan a primit bani pentru a-l convinge pe presedintele socialist François Mitterrand sa intervina pentru un contract în Uzbekistan.
2004. Françoise Sagan moare în ziua de 24 septembrie la Honfleur. Îi placeau excesul de viteza, jocurile de noroc (la ruleta cazinoului din Deauville a reusit sa obtina conacul din Breuil), tigarile, alcoolul, petrecerile, dar cariera ei literara a fost fulgeratoare, ramânând un personaj aparte al scenei culturale franceze.

Ramasa fara nici un ban, Sagan fusese nevoita sa-si vânda bijuteriile si era gazduita de prieteni; nu mai avea nimic, drepturile pentru cartile ei erau încasate direct de fisc. Brigitte Bardot a considerat ca Françoise Sagan "a fost doborâta de boala si de impozite", aratând cu degetul spre toti politicienii care s-au întrecut în discursuri dupa moartea ei, dar nu au miscat nici cel mai mic deget ca s-o ajute. Françoise Sagan a fost înmormântata marti 28 septembrie dupa-amiaza în micul cimitir din catunul Seuzac, la câtiva kilometri de orasul ei natal, Cajarac.

Françoise Sagan era bolnava de câtiva ani si fusese spitalizata de mai multe ori în ultimele luni, îndeosebi la spitalul european "Georges Pompidou" din Paris.
Massimo Gargia, jet-setter si fost iubit al romancierei, a declarat ca e "distrus" de aceasta disparitie. "Stiam ca se simtea rau. Ne-am vazut în urma cu câteva zile. Eram convins ca va scapa si de data aceasta. Am ramas cu amintirea unei povesti de iubire extraordinare. Idila noastra se transformase într-o prietenie amoroasa. În anii optzeci chiar ne gândisem sa ne casatorim, dar vietile noastre devenisera prea diferite. Ma deplasam înca foarte mult. Iar Françoise, care traise tot ce se poate trai, voia o viata mai linistita."
"Odata cu ea, Franta pierde unul dintre autorii cei mai straluciti si cei mai sensibili, o figura eminenta a vietii noastre literare", a declarat presedintele Jacques Chirac. "Cu finete, spirit si subtilitate, Françoise Sagan a explorat resorturile si pasiunile sufletului omenesc" si "a contribuit la evolutia locului femeii în tara noastra", a adaugat el în comunicatul oficial.
"Françoise Sagan era un zâmbet melancolic, enigmatic, distant si totusi vesel. Stilul ei, precis si uneori trist, a marcat o întreaga generatie înca de la prima carte", a scris primul-ministru, Jean-Pierre Raffarin.
Fenomen literar al celei de-a a doua jumatati a secolului XX, Sagan a cunoscut gloria la optsprezece ani cu primul ei roman Bonjour tristesse, furnizând apoi multe subiecte jurnalelor mondene si literare, din cauza exceselor: viteza, jocurile de noroc, alcoolul, viata frivola, necazurile judiciare.

În ziua de 24 mai 1954, Françoise Sagan primea "Premiul Criticii" pentru Bonjour tristesse. François Mauriac a salutat, pe prima pagina a ziarului Le Figaro, aparitia acestui "mic monstru încântator".

A urmat apoi o cariera stralucita de romanciera:
Un certain sourire (1956)
Dans un mois, dans un an (1957)
Aimez-vous Brahms? (1959)
La chamade (1965)
La garde du coeur (1968)
Un peu de soleil dans l'eau froide (1968)
Des blues r l'âme (1972)
Un profil perdu (1974)
Le chien couchant (1980)
La femme fardée paraît (1981)
Avec mon meilleur souvenir (1984)
De guerre lasse (1985)
Un sangue d'aquarelle (1987)
La laisse (1989)
Les faux-fuyants (1992)
Et toute ma sympathie (1993)
Un chagrin de passage (1994)
Le miroir égaré (1996)
Ultima lucrare este o culegere de amintiri, unde povesteste cum si-a scris cartile: Derricre l'épaule (1998).


CÂTEVA CITATE

VIATA: "Nu-mi va scoate nimeni vreodata din cap ca doar luptând cu extremele tale, cu contradictiile, cu înclinatiile, cu repulsiile si furiile tale poti sa întelegi putin de tot, chiar asa, putin de tot din ceea ce este viata, cel putin a mea."

BANII: "Un valet foarte bun, un foarte rau stapân."

MOARTEA: "M-am obisnuit treptat cu ideea mortii asemenea unei idei plate, a unei solutii ca oricare alta daca aceasta boala (dupa accidentul din 1967) nu se rezolva. (...) Ar fi trist, dar necesar, nu sunt în stare sa trisez mult timp cu trupul meu. Sa ma sinucid... Doamne, cât de singur poate fi omul uneori!"

SINGURATATEA: "Acesta e cuvântul-cheie: singuratatea. Acel mic iepure mecanic caruia i se da drumul pe cinodromuri si în urma caruia se napustesc marii ogari ai pasiunii noastre, ai prieteniilor noastre, gâfâiti si avizi, acel mic iepure pe care nu-l vor prinde niciodata, cred ca le este oricând accesibil, pâna când li se închide poarta în nas".

VITEZA: "Aplatizeaza plantele de-a lungul soselelor, lungeste si distorsioneaza literele luminoase ale statiilor de benzina, noaptea, reduce la tacere scrâsnetul pneurilor devenite brusc mute de atentie si îti alunga suferintele sentimentale: degeaba esti îndragostit-lulea, pentru ca iubesti mai putin când mergi cu doua sute la ora. Viteza se îmbina cu fericirea de a trai si, în consecinta, cu speranta confuza de a muri".

CASATORIILE: "Prima data când m-am casatorit, credeam în casatorie. Credeam în necesitatea de a trai cu barbatul pe care îl iubeam si credeam ca era ceva ce putea sa dureze.
M-am casatorit a doua oara din tandrete, dintr-o dorinta reala si datorita simtului responsabilitatilor fata de fiul meu. Asteptam un copil, Bob era în culmea fericirii la gândul de a avea un copil si mama era întristata ca va avea o fiica-mama".

FIUL EI: "Când mi l-au pus în brate, am avut o impresie extravaganta de euforie. (...) Stiu ce înseamna sa fii un copac cu o ramura noua: sa ai un copil.
Este destul de extraordinar sa simti deodata în viata ta niste ochi care te privesc asa cum ai vrea sa fii privita. Si, când vad aceasta privire, simt ca nu mai am libertatea de a muri".


Titlurile autorului