Despre Arthur Schopenhauer

ARTHUR SCHOPENHAUER s-a nascut la Danzig pe 22 februarie 1788. Datorita averii mostenite de la tatal sau, a putut duce multa vreme o viata lipsita de griji, dedicandu-se filozofiei. Dupa studii de medicina si stiinte ale naturii la Göttingen, intrerupte curand, isi obtine in 1813 titlul de doctor in filozofie la Jena, cu lucrarea Despre impatrita radacina a principiului ratiunii suficiente. La sfatul indrumatorului sau de doctorat, filozoful sceptic Gottlob Ernst Schulze, ii citeste pe Platon si Kant. In 1811 audiaza cursurile lui Fichte la Berlin, fiind mai degraba dezamagit. Prin mama sa, Johanna Schopenhauer, scriitoare cunoscuta in epoca, tanarul Arthur reuseste sa-l cunoasca personal pe Goethe, care ii va fi o vreme partener de discutii pe teme de teorie a culorilor. In urma discutiilor si a corespondentei purtate cu Goethe, publica in 1816 scrierea Despre vaz si culori. La inceputul anului 1819 apare Lumea ca vointa si reprezentare, o carte care cuprinde „o metoda de filozofare experimentata aici pentru prima data si care se diferentiaza complet de toate cele folosite pana acum". Temperamentul tumultuos al autorului cartii razbate si din lunga corespondenta cu editorul Brockhaus, ce ramane un document literar al epocii. Imediat dupa publicarea cartii, Schopenhauer pleaca intr-o calatorie in Italia, pentru ca, in 1820, sa se inscrie ca docent privat la Universitatea din Berlin, profesand doar putina vreme (dar ramanand inscris formal pana in 1831). Concurenta fatisa pe care incearca sa i-o faca lui Hegel in fata studentilor, programandu-si cursul in aceeasi zi si la aceeasi ora cu acesta, se termina cu o infrangere: doar un numar de 9 studenti, in total, sunt interesati de prelegerile sale. Hegel va muri de holera in 1831, iar Schopenhauer paraseste la randu-i Berlinul de frica bolii, mutandu-se la Frankfurt. In 1839, scrierea sa Despre libertatea vointei este premiata de Academia Norvegiana si va aparea in 1841 impreuna cu o alta scriere, careia premiul ii fusese insa refuzat, intitulata Despre fundamentul moralei. In 1843 publica, tot la Brockhaus, a doua editie din Lumea ca vointa si reprezentare, insotita de adaugiri substantiale sub forma unui al doilea volum. De-a lungul intregii vieti, Schopenhauer a tinut in preajma sa si un pudel, pe care la fiecare zece ani, cand animalul imbatranea si murea, il inlocuia cu un altul asemanator, ce primea acelasi nume, Atman (in sanscrita: „suflu vital"), fiind convins ca cel in viata este o reintrupare a celorlalti, ca este „ascunsul sambure al cainelui", cu o vorba din Faust-ul lui Goethe. In 1851 apare Parerga si Paralipomena, impreuna cu Aforismele asupra intelepciunii in viata. Acestea ii aduc celebritatea, publicul acordand acum atentie, retrospectiv, si cartii sale de tinerete. E, totodata, momentul in care Schopenhauer, care se considera intemeietorul unei noi religii, al unei soteriologii de sursa brahmanica si deci opusa celei iudeo-crestine, se vede inconjurat si de discipoli. Pe acestia ii numeste, fara vreo retinere, „apostolii" si „evanghelistii" sai. A fost pe deplin convins de valoarea sistemului sau, spunand ca „va veni timpul in care cel ce nu va sti ce anume am spus eu cu privire la un anume lucru va fi considerat pur si simplu un ignorant". Era convins de asemenea ca, in viitor, va deveni obiectul unui adevarat cult. Moare de pneumonie la 21 septembrie 1860, la Frankfurt pe Main.