Vasile Voiculescu (1884-1963), poet, prozator si dramaturg, a fost unul dintre numele reprezentative pentru traditionalismul interbelic romanesc. Influentat de Alecsandri, Vlahuta si Cosbuc, Voiculescu a debutat in 1916 cu volumul Poezii, stilul sau capatand puternice influente expersioniste (dupa cum demonstreaza poemele din volumele ulterioare: Parga (1921), Poeme cu ingeri (1927), Destin (1933), Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu (1964) s.a.m.d. A fost, de asemenea, medic si doctor in medicina la Bucuresti  si a tinut conferinte radiofonice pe teme de medicina pentru tarani. In proza ii apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, amandoua volume de povestiri fantastice, romanul Zahei orbul. Dintre piesele sale de teatru amintim Duhul pamantului, Demiurgul, Gimnastica sentimentala si Pribeaga. In 1941 a primit Premiul National pentru poezie, insa intre 1958 si 1962 a fost inchis pe motive politice.