Evgheni Ivanovici Zamiatin (1884-1937) s-a nascut in Rusia, in orasul Lebedian. A studiat ingineria navala la Sankt-Petersburg si in aceeasi perioada s-a alaturat miscarii bolsevicilor. Arestat pentru participarea la rascoala din 1905-1907, a fost exilat in orasul natal, pe care l-a parasit totusi pentru a-si definitiva studiile in Finlanda. La intoarcerea in Rusia, a inceput sa scrie povestiri, portrete literare, piese de teatru, eseuri si romane, facandu-si un nume printre scriitorii reputati ai vremii. Din ce in ce mai critice la adresa regimului, scrierile sale – dintre care amintim volumele de nuvele Pestera si Pescarul de oameni sau romanul Noi – au fost mult timp interzise. In 1931, dupa repetate incercari de a obtine viza pentru strainatate, i-a scris lui Stalin: „Daca sunt intr-adevar un criminal si merit sa fiu pedepsit, cred totusi ca nu merit o pedeapsa chiar atat de grea ca moartea literara, si de aceea rog ca acest verdict sa fie inlocuit prin expulzarea din URSS”. A obtinut viza si s-a stabilit la Paris, unde a murit cativa ani mai tarziu, in 1937, de angina pectorala, o boala care l-a chinuit toata viata.
