Cel mai cunoscut roman al lui Patrick Modiano, Strada Dughenelor Intunecoase este singurul din opera sa care a primit Premiul Goncourt in 1978, detinand si recordul de traduceri in peste patruzeci si cinci de limbi. In 2014, scriitorului francez i se acorda Premiul Nobel pentru literatura. Motivatia juriului: „pentru arta rememorarii prin care evoca cele mai absconse destine umane si dezvaluie universul vietii sub Ocupatie“.

In toamna lui 1965, cand Constantin von Hutte isi inchide agentia de detectivi particulari, singurul sau angajat, care sufera de amnezie si caruia, cu vreo zece ani in urma, i-a facut rost de acte de stare civila pe numele Guy Roland, incepe o ancheta pentru a-si descoperi propria identitate. Un fir il conduce pe urmele unui anume Pedro McEvoy, secretar la o legatie din America de Sud, care locuia, in timpul Ocupatiei, pe Rue Cambacérès, arondismentul VIII, din Paris. Dar acesta putea fi Jimmy Stern, disparut in 1940. Si ce s-a intamplat cu frumoasa Denise Coudreuse, de care Pedro era atat de indragostit si cu care se refugiase la Megève si apoi incercase sa treaca granita clandestin in Elvetia? In cautarea lui disperata, ajungand sa se identifice cu Pedro, eroul amnezic incearca sa readuca la viata, fie prin relatarile unor martori, fie prin imaginare si vis, o galerie pestrita de personaje din trecut, care se dovedesc insa a fi numai umbre ratacitoare.

„Acolo exista pasaje legate de parintii mei si de insi bizari pe care acestia i-au cunoscut. Este o carte care se refera la Ocupatie, dar nu e deloc realista. Am folosit numele unor oameni reali pe care i-am observat in copilarie, dar cartea e conceputa ca un vis. Mereu m-a preocupat amnezia, tema tratata in literatura de Giraudoux sau Anouilh si care m-a impresionat mai ales in filmele noirs americane.“ (Patrick MODIANO, Libération, 2013)

„Ce ramane dintr-o viata? Cateva fotografii ingalbenind in cutii de biscuiti, numere de telefon ai caror abonati se schimba, o mana de martori care se volatilizeaza la randul lor, si mai nimic, abia daca ai existat... Acest neant al urmei lasate de noi, aceasta ceata atotstapanitoare este sugerata de Strada Dughenelor Intunecoase cu o economie de limbaj si cu o maiestrie care-l fac cel mai important dintre romanele lui Modiano, daca nu si cel mai bun.“ (Bertrand Poirot-Delpech, Le Monde, 1978)

„Tot proiectul lui Modiano, cred eu, se tine in aceste cuvinte extrase din Strada Dughenelor Intunecoase: «...in viata, nu viitorul conteaza, ci trecutul». Pentru Patrick Modiano, trecutul este un teren vag. Trebuie sa scotocesti. Sa indepartezi buruienile. Sa-ti imaginezi ceea ce a putut sa fie acolo, inainte. Sa visezi. Si sa-ti amintesti. Ca si cum acesta ar fi cel mai bun mod de a lupta impotriva indiferentei si anonimatului.“ (François Busnel, Lire, noiembrie 2014)