Dupa Prizonier al provizoratului. Jurnal 1957-1970 si Pentru buna intrebuintare a timpului. Jurnal 1971-1976, cartea de fata, inedita, constituie ultimul volum din jurnalul lui Radu Petrescu, incheind o opera memorialistica de o intindere si de o finete rare in cultura romana. In acelasi timp documente personale si literare, aceste volume trebuie citite, la sugestia autorului, in paralel cu opera lui romaneasca, tocmai datorita faptului ca jurnalul nu explica romanele: cele doua tipuri de texte merg insa dincolo de simpla explicatie, caci „isi servesc reciproc de camera sonora si poate ca astfel cititorul va afla ceva in plus, ceva care nu e cu putinta de spus in vorbe legate“.

„Mircea Horia (eu stau pe o banca intre el si Costache Olareanu) spune ca noi trei scriem de fapt un unic text. Ideea mi-o exprimase de dimineata, vizitandu-ma, Costache - si este, de fapt, a doamnei Babeti. Gasesc ca este exact, in sensul, insa, ca toata literatura romana se constituie intr-o singura carte. Adevar valabil pentru fiecare literatura in parte. Eu adaug ceva la cele spuse ieri, cand am precizat si ca bolta cereasca a cartii, aceea in care se petrece textul, este cea descrisa deasupra suprafetei ei plane de intoarcerea foilor. Am adaugat, anume, ca daca citim de la nord la sud (de sus in jos) si de la apus la rasarit (de la stanga la dreapta), cititorul se afla totdeauna in sudul cartii, dar ochiul (considerand ca se citeste la masa) nu se afla niciodata in zenit, ci in unghiul mai inchis ori mai deschis pe care il are soarele intre rasarit si zenit.“ - Radu Petrescu