Profesorul George Gutu a descoperit in Arhiva Literara a Bibliotecii Nationale Austriece din Viena o veritabila comoara: 158 de scrisori inedite,
redactate in germana, din perioada 1971-1990, adresate de Cioran prietenului sau Wolfgang more or less description Kraus, distins editor, critic literar
si eseist austriac.
 Asa s-a nascut aceasta editie, atent alcatuita si adnotata de George Gutu, care apare inaintea celei germane.
Cioran i se destainuie prietenului vienez pe un ton degajat, impartasindu-i, nu fara umor si autoironie, intamplari cotidiene, impresii despre oameni si
carti, vorbindu-i despre exil, despre iubirea si ura sa fata de Paris, despre simptomele sacaitoare ale batranetii („Ca un batran ce sunt, imi petrec
timpul inconjurat de dictionare. O ironie fara seaman...“). Mare cititor de presa, Cioran se arata ingrijorat de situatia politica a lumii occidentale,
dar si de cea a Romaniei din preajma anului 1989: „Evenimentele... m-au entuziasmat la inceput, nu insa si acum. Totul a esuat in aceasta tara. Asta e
singura ei originalitate“, noteaza el in octombrie 1990, in ultima scrisoare catre Kraus.
Volumul cuprinde, in sectiunea finala, fragmente din jurnalul lui Wolfgang Kraus referitoare la Cioran. Acesta, spune diaristul, „imi aminteste de un
anabaptist; un chip slab de taran, cu ochi mari, albastri, stralucitori, macinat de vreme, osos... Un mers agitat, cu pasi mari, un fel de-a vorbi
sacadat, avantat, de parca i-ar fi greu sa tina pasul cu suvoiul gandurilor sale, cuvintele se rostogolesc, se suprapun, dand glas unor formulari
incisive si precise. Un om de o bunatate deplina“.