Descriere - Steinhardt. Bughi mambo rag

„Fiul meu este un corp plutitor intr-o apa neagra, el bate la usa, nu vrea sa ma deranjeze, merge in virful picioarelor, lipit de pereti, ocupa atit de putin spatiu, incit imi vine sa-l leg de scaun si sa-l hranesc fortat, el ma imbratiseaza uneori, iar eu nu-l string prea tare, pentru ca mi-e teama sa nu-l sparg in bucati. Fiul meu este de sticla si il admir in tacere, pentru ca s-a intors la mine, desi nimeni din lumea asta imputita si coclita n-a crezut ca acest pui de jidan cacacios si incapatinat va putea supravietui.”

„Am dat sa ma ridic, dar imi era imposibil.

– Fir-ar sa fie, am uitat sa ma prezint! Steinhardt!

S-a aplecat, mi-a intins mina, a ezitat, apoi si-a retras-o.

– Nu puteti sa va miscati. V-a lovit o masina. Mergeam spre casa si mi-a parut ca am auzit ceva in spatele meu. Nu stiu, Dumnezeu m-a facut sa intorc capul! Adica nu doar sa intorc capul, a fost mai mult. Am mers un colt inapoi si v-am gasit aici, pe drum. Va amintiti ceva?”

„Unii baieti din manastire aveau indatorirea de a «tipa» mincare la porci. Ca sa duca resturile de la bucatarie pina la porci era ceva drum, asa ca foloseau un carucior, in care transportau un bidon de plastic mare, de 60 de litri, plin cu resturi. Se intimpla uneori ca peste laturi sa fie aruncate si niste prajituri care poate se intarisera sau rincezisera prin camara. Eu si parintele Nicolae treceam intr-o zi pe acolo, pe linga cei care transportau bidonul, iar parintele s-a oprit si le-a zis:

– Vedeti cum plutesc prajiturile acelea? Credeti-ma, cind am fost la puscarie, daca ne-ar fi dat in ziua de Paste asemenea mincare cum dati voi acum la porci… Pai, porcii astia sint niste boieri, maninca ciorba cu prajituri plutind pe deasupra… Aoleu si vai!”

Pe data de 29 iulie 1912, la Bucuresti, s-a nascut Nicu-Aureliu Steinhardt (N. Steinhardt), fiul lui Oscar si al Antoanetei Steinhardt. Tatal, inginer, a facut studii in Elvetia, unde a fost coleg cu Albert Einstein, iar mama era inrudita cu marele psihanalist Sigmund Freud, pe care Steinhardt l-a si intilnit de doua ori. Copilaria si-a petrecut-o in comuna Pantelimon si, cu toate ca provenea dintr-o familie de evrei, a fost atras de mic de traditiile crestine. Cea mai mare pasiune a lui a fost insa lectura, pasiune care nu l-a parasit pina la sfirsitul vietii. Desi a terminat Facultatea de Drept si a devenit doctor in drept, atentia lui s-a indreptat mereu spre domeniul literelor. A fost membru al cenaclului „Sburatorul”, condus de E. Lovinescu, in 1934 a debutat cu volumul In genul… tinerilor, iar din 1936 a inceput sa scrie pentru Revista Fundatiilor Regale, colaborare care a incetat in 1940, din cauza unei actiuni de „purificare etnica“. La inceputul anului 1960 a refuzat sa fie martor al acuzarii in procesul Noica-Pillat si a fost condamnat la 12 ani de munca silnica. A urmat infernul din inchisorile comuniste, insa, la Jilava, a fost botezat intru ortodoxie de ieromonahul Mina Dobzeu. Din 1964, cind a iesit din inchisoare, a locuit impreuna cu tatal sau intr-o garsoniera din Bucuresti, cistigindu-si traiul ca muncitor necalificat. In toata aceasta perioada s-a dedicat lecturii si scrisului, iar in 1972 a definitivat prima varianta a capodoperei sale, Jurnalul fericirii, manuscris confiscat in doua rinduri de Securitate. In 1980 a fost primit in rindul monahilor de la Manastirea Rohia din Maramures, unde a pus bazele unei mari biblioteci. Tot aici s-a stins din viata pe data de 30 martie 1989, lasind in urma o opera impresionanta si o mostenire culturala nepretuita.