„Chira Chiralina e prima mea opera si-mi ramane scumpa intre toate... Si poate ca azi plangem amandoi pe ruinele unor nazuinti cari ne-au fost deopotriva de scumpe...“ (Panait ISTRATI)

Tragica, romantica, exotica, fermecatoare, plina de aventuri si de pasiuni interzise, impletind viciul si virtutea, abjectia si nobletea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburatoare scrieri din literatura romana si o neobosita pledoarie pentru libertate.
Tanara Chira, ademenitoare si naiva, indrazneata si nesabuita, isi duce zilele alaturi de mama ei in petreceri si rasfat. Seara de seara, cu o nepasare sporita parca de apasarea sortii, fata isi primeste oaspetii intr-un cadru sufocat de erotism, devenind, cu voie ori fara voie, idealul amagitor al fratelui ei mai mic, Dragomir. Cand, asemenea oricarei iluzii, Chira ii scapa tanarului printre degete, acesta porneste pe urmele ei prin lumea cea mare, intr-o calatorie care-i perverteste sufletul si-i ingenuncheaza spiritul. Odiseea levantina a cautarii surorii iubite zugraveste un pretios tablou al Orientului la mijloc de secol XIX si ofera impresionante lectii de viata. La capatul drumului, hoinarul Dragomir, inteleptit, isi transpune experienta pribegiei intr-o poveste de o frumusete rascolitoare.

Scutite de grijile gospodariei, cele doua femei isi petreceau vremea cu odihna, cu baia, cu toaleta, cu siropurile, cu mancarea, cu narghilelele si cu primirea curtezanilor. Nu uitau nici rugaciunile, dar nu se duceau niciodata la biserica, iar timpul sacrificat lui Dumnezeu era foarte scurt...
Si, desigur, mama era multumita de ceea ce Dumnezeu voia ca ea sa faca, fiindca el nu vrea lucruri silnice.
El voia, mai intai, ca mama si fiica sa stea in pat dimineata, cat le-o placea – loc potrivit pentru a rontai pesmeti cu unt si miere si pentru a bea cafeaua cu lapte. Dumnezeu le poruncea apoi sa se imbaieze si sa-si unga corpul cu elixir de smirna, sa-si infragezeze obrajii cu abur de lapte fierband la foc mic; sa-si faca parul lucios cu unt de migdale parfumat cu mosc; sa-si lustruiasca unghiile cu o pensula inmuiata in esenta de anilina de acaju. Era apoi o intreaga daravera cu toaleta genelor, sprancenelor, buzelor si obrajilor. Si cand totul era gata, urmau dejunul, fumatul si siesta. Se trezeau cand soarele era la chindie, pentru a arde aromate, pentru a bea siropuri si in sfarsit pentru a incepe marea dandana a zilei: cantecele, danturile, cheful care tinea pana la miezul noptii.