Descriere - Diacritice

Mihaies nu pare de la sine înclinat spre acest limbaj crudel. Doar ca el crede ca analizele realitatii trebuie sa se conformeze realitatii: cum e realitatea, asa trebuie sa fie si studiile despre ea. Daca realitatea e mitocana, comentariile nu pot fi rafinate: "Oricît as încerca sa tin seama ca în discursul jurnalistic trebuie pastrat un limbaj ponderat /…/, îmi dau seama ca scriind despre actuala situatie a tarii esti obligat sa cobori, adesea, sub orice limita acceptabila. Cuvintele normale, ponderate, politicoase au ajuns sa nu mai însemne absolut nimic pentru o sleahta de politicieni nesimtiti, îmbuibati si rapace precum niste animale de prada" (p. 146).

Fara îndoiala ca si aceasta "obligatie" trebuie luata în sens optional. Nu e un imperativ al reflectarii, decît daca pui ca lege a reflectarii identificarea cu obiectul. Daca realitatea româneasca e una de la usa cortului, nu decurge, pentru analiza ei, ca si aceasta trebuie sa fie una la fel. Criteriul socului literar nu functioneaza altfel decît cel al socurilor electrice. Si el trebuie folosit doar în cazuri de extremitate. Altminteri, pe buna dreptate lumea - si cu atît mai mult cea "nesimtita" - se va imuniza la soc si-l va califica doar ca retorica de presa. Atitudinile eficiente nu trebuie sa fie artiste, ci convingatoare. Or, mergînd din hiperbola în hiperbola, vom ajunge inevitabil la o criza a limbajului de apostrofare. Daca politicienii nu mai reactioneaza la calificative de genul "sunt chiar atît de prosti? Sau chiar atît de ticalosi?", ori la altele si mai dure, ce se va face biata limba româna, care nu sta, totusi, rau la inventivitatea injurioasa?!
Daca asemenea apostrofe s-au gratuizat (etic), de vina e si limbajul inflationist al presei. Mai ramîn în rezerva, desigur, înjuraturile de mama, dar nici acest stoc nu e inepuizabil. Iar la urma va trebui sa ne întoarcem la limbajul primitiv al pumnului si ciomagului, pentru ca limba, ca avertisment, nu va mai avea semnale destul de puternice. Principiul hiperbolei lasa româna fara efecte. Arta poate fi, iata, perversa. Alexandru Cistelecan

"/.../ între inteligenta critica a lui Al. Cistelecan si, cum sa zic, manualitatea lui e un mare decalaj de viteza". Laurentiu Ulici (Contemporanul, 27/1987)

"Scena mare a comentariului e stapînita însa de o regie remarcabil articulata în toate compartimentele spectacolului critic, mobil, inventiv, novator". Ion Pop (România literara, 1/2001)

"Nu e ceea ce s-ar putea numi un critic rau!" Gheorghe Grigurcu (România literara, 48/2005)


ISBN: 978-973-669-475-2
Nr pagini: 272
Format: 13%uFFFD20 cm
Anul aparitiei: 2007