Cartea de fata, pe care cititorul o tine acum in mana, reprezinta o forma - literar vorbind, foarte complexa, fiindca ea evolueaza pe mai multe voci narative, dintre care doar unele ii apartin in mod direct autoarei - de exorcism. Geniul inimii e raspunsul unui poet la o experienta personala plenitudinara, in care bucuria si suferinta se intrepatrund reciproc pentru a exprima, impreuna si tensionat, starea de gratie. Exista o voce a experientei biografice in aceasta carte scrisa febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot asa cum exista o voce a puterii si una a victimei. Deasupra tuturor sta, insa, nu neaparat triumfatoare, dar lucid-cerebrala, chemarea celor doua credinte pentru care merita sa traiesti si sa-ti rememorezi viata atunci cand ai ajuns cu ea la raspantie: credinta in cultura modelelor care te-au precedat si credinta deloc ingenua, ci ivita din cunoastere, in sacralitatea profunda a celor traite si in transcendenta. (Stefan Borbély)

A considera un text drept „carte a iluminarilor mele” si a aseza ca titlu al primei parti a volumului sintagma Povestea subteranei ne plaseaza sub semnul aproape imposibil al drumului catre Sine, al cuprinderii, al denudarii si al efortului de a intelege un obiect al carui adevar se va afla intotdeauna in proximitatea pesterii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodata epuizat si aproape exclus din plasma comunicarii, care – in situatia „romanului” Aurei Christi - nu are corespondente, nu se apropie de experienta budhista, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce in vecinatatea indemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca solutie intre a fi si a parea, de catre Socrate: „Cunoaste-te pe tine insuti!”. Poti intalni, pe acest drum, si acel daimonion care a strajuit gandirea aceluiasi intelept atenian ca alta fata a „subteranelor” fiintei, acolo unde lumina se ingemaneaza cu intunericul, stare „poetizata” de Goethe, dar prabusita in tragic de Dostoievski. E o coborare spre intelegere prin cuprindere si, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga)

Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stanca masiva, singuratica, intr-un peisaj „mioritic”. Geniul inimii are originalitate si forta. Prima parte e lirica, a doua (intr-un fel) – o comedie negru-satirica, a treia – predominant epic-narativa. Prima parte este excelenta; mi-am insemnat un numar de poezii memorabile. A doua, in centrul ei mai ales, are sectiuni, pasaje extrem de interesant-placute-amuzante, in pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionanta in ansamblu, armonios-coerenta, de o sinceritate sfasietoare. In tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leaga foarte frumos intre ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leaga acest autor de Biblie, de Evanghelii?!

Aura Christi poate fi mandra de o realizare majora, cu totul originala. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a inceput sa scrie) o memorabila autobiografie in versuri. Putini l-au continuat. Am putea spune ca Aura se numara printre cei putini. (Virgil Nemoianu)