Spre deosebire de Eminescu, Cosbuc are simtul sublimului cosmic surprins direct si netrecut prin filtrele meditatiei, ale "filosofarii”. Natura lui Cosbuc pare prezenta nu ca stare de suflet, ci ca fenomen frematand de viata, care te izbeste nemijlocit. […]
De aceea si "optimismul” lui Cosbuc nu este altceva decat sanatatea si echilibrul sufletului lui de "clasic” (Cosbuc nu e un "monument al naturii” - cum spune Calinescu despre Creanga), rezemat pe un robust bun-simt taranesc, ca un imens potential, insa, de plasticizare psihologica si de filtrare in expresie.
Prin toate aceste atribute, Cosbuc este unul dintre cei mai specifici dintre poetii nostri, national in punctele de plecare si in expresie, universal in masura in care a inteles sa cante resorturile cele mai intime ale taranimii, mare artist prin prodigioasa lui capacitate de transpunere a sensibilitatii populare si de transfigurare a universului rural pana la contingenta valorilor inefabile. De unde trainicia, clasicitatea lui.