„Ma uit in jur, rasfoiesc ziare, stau la televizor si constat ca problemele dintotdeauna ale vietii omenesti au fost evacuate. Despre drama se vorbeste mai curand in cheie telenovelistica, despre suferinta, in cheie clinic profilactica, despre idealuri si reusita — in cheie pragmatic corporatista. Avem puzderie de <manuale> care ne invata (in doi, trei, sau zece pasi) cum sa obtinem bunastarea launtrica si succesul profesional, avem nenumarate compendii de buzunar pentru deprinderea <tehnicilor> Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, in realitate, atentia noastra, reflexivitatea noastra au alte prioritati.

Dincolo de o generala nevoie de <retetar>, viata noastra interioara e pustie, amutita de urgente, de oboseala, de gata-facutul unei exterioritati sufocante, oferite, pana la indigestie, de scena publica. Am ajuns sa evacuam din spatiul nostru de comunicare tot ce priveste tulburarea noastra launtrica, zbaterea cotidiana, mereu nemarturisita, pe care suferintele, iubirile, spaimele noastre o intretin mocnit, dincoace de cuvinte. Nu ne rusinam sa <consumam>, la lumina zilei, secrete de alcov <dezvaluite> de tabloide, sau de <picante> emisiuni de divertisment, dar suntem pudici cu sentimentele noastre, cu depresiile noastre, cu euforiile si nelinistile noastre.“ (Andrei PLESU)