Volumul care a consacrat pe Ion Pillat ca poet original si traditionalist este PE ARGES IN SUS (1923). Ion Pillat nu este aici mai artist ca in celelalte, nici cu desavarsire altul. Noutatea nu este substantiala ci exterioara, insa poeziile se tin minte. Poetul isi canta locuinta rurala ca Francis Jammes si evoca trecutul elegant ca Samain, schimband doar elementele. Nu mai sunt padurile, avuzurile franceze, ci Negoiul, Florica, Golesti, Miorcani, privelistea argeseana. In locul umbrelor secolului al XVIII-lea francez, apar boierii autohtoni, Bratienii, romanticii nostri, bunicul junker sub Ghica Voda, bunica oferind dulceata de chitra. Evocand mai ales locurile natale, propria-i familie, poetul pune vibratie sufleteasca. Apoi are tactul de a indeparta orice impresie de imitatie, alegand versul invechit al lui Alecsandri caruia ii pastreaza chiar stangaciile. Cu marea tehnica a poetului si cu culoarea lui, efectul (estetism si acesta dar subtil) e al unui interior luxos cu tavan din grinzi de lemn si caramizi lustruite drept pardoseala. Simplificandu-si senzatiile si expurgandu-le de inrauriri literare, Ion Pillat devine totodata un cantaret al roadelor pamantului pe care le expune cu voluptate. Castanele coapte, persicile mature, strugurele tamaios, nucile, gutuile, sunt nu metafore ci reprezentari directe. Originalitatea, savoarea acestei poezii nu pot fi contestate si PE ARGES iN SUS este unul din momentele lirice fundamentale de dupa razboi. E in acest volum o exuberanta poetica, o tasnire nesilita a lirismului, de toata lauda..