Volumul Pescuitorul de bureti starneste in presa franceza o avalanse de comentarii, care saluta, cu entuziasm si calde aprecieri, revenirea lui Adrian Zografi, dupa doi ani de tacere. (Ultima povestire publicata: Ciulinii Baraganului, aparuse in 1928.)

„Volumul Pescuitorul de bureti nu-i un roman – se spune intr-o revista pariziana din epoca – sunt povestirile lui Adrian Zografi care se continua in paginile autobiografice Pescuitorul de bureti, Bakar, Nemurire, Sotir, Intre un prieten si o tutungerie. Ne reintalnim cu figuri cunoscute: Mihail, Bakar, Haralambe si nu-i nevoie sa-i fi vazut aievea, pentru ca imaginea lor sa fie trainica. Exceptionalul talent al lui Istrati are puterea de a-si insufleti personajele, intrupandu-le intregi in laboratorul amintirilor.

Cititi episodul recrutarii pescuitorilor de bureti, intalnirea cu falsificatorul de bani Bakar, plecarea in Abisinia, interventia unchiului din Alexandria care preamareste in fata lupului binefacerile unei zgarde pentru caini si care crede ca un vagabond este in stare sa sacrifice un prieten pentru «o situatie» – si veti fi fascinati, luati de ritmul acestor povestiri viguroase, care, fara parada de literatura, reabiliteaza mizeria.

Istrati ne da tot ce am fi dorit. El este un vanitos, dar repede iti dai seama ca aceasta vanitate are un fundament dintre cele mai nobile: valoarea umana. El e amar, pentru ca-i drept, si este drept, pentru ca-i bun. Bunatatea lui nu-si are egalul decat tot in ura lui, dar el nu uraste decat ceea ce-i rau… El iubeste oamenii de jos, din cauza suferintei celor saraci, dar si acolo el stie sa deosebeasca ceea ce-i imbecilitate si josnicie… Tandretea lui ne umple inima, idealul sau ne reinsufleteste, dorul sau de afectiune ne redesteapta elanurile, pesimismul sau e consolator, pentru ca da vietii un tel si-i atesta maretia si, in sfarsit, pentru ca un suflu de bunatate strabate intreg pamantul, facandu-ne zilele mai luminoase.

Anatole France darama…

Cu mintea sa, cu inima sa, cu sangele sau, cu eul sau urias, Panait Istrati construieste o lume mai buna. Si istorioarele ce le seamana, in trecerea lui printre noi, vantul nu le poate lua cu sine…

Panait Istrati a facut sa rasune in secolul nostru un glas, al carui timbru nu era cunoscut. Cartile sale au un accent unic. Iar ultima sa carte este poate perfectiunea intre toate celelalte.”