Volumul Vodca rosie. O dusca de necurat este a doua parte a unei antologii de povestiri gandita sa poarte cititorul intr-un tur complet in „tunelul spaimei”, prin Balcani, dupa Expresul negru, cu povestiri publicate inclusiv intr-una dintre marile antologii de horror din SUA.

Manastirea blestemata, hotul de cadavre, mireasa moarta, pricolicii nebotezati, cripta muzicala, paluga. Sunt doar cateva dintre sperieturile copilariei, care ne-au facut sa uitam de adevaratele spaime ale perioadei comuniste. Iata-le readuse la viata, cu suspans si umor, in volumul de scurte povestiri horror Vodca rosie. O dusca de necurat. Cu o tresarire sau un zambet, redescoperiti mituri urbane pe care le credeati de mult uitate.

„In fanta vizorului se vedea miscare. Adica o succesiune rapida de lumina si intuneric, ca atunci cand vin Martorii lui Iehova la opt dimi¬neata, duminica, dupa o sambata de betie, sau vine administratorul sa colecteze intretinerea si s au baut banii de apa calda, sau ca la un so¬mer, de Craciun, cand vin copiii la urat, nu are bani defel, stie ca pruncii i ar da in cap cu me¬rele si nucile si isi asteapta si vreo doi prieteni, la fel de someri si betivi, sa se trascaluiasca pe saracie. Cineva parca pandea din spatele usii, dar nu era suficient de abil incat sa si ascunda prezenta. Ca atunci cand vin rudele nepoftite la masa, iar gazda nu vrea sa para ca nu le da drumul in casa, ci ca a plecat pe nepusa masa, pentru ea si pentru rudele calice. Splendoarea se freca la ochi, isi facu rapid o succesiune de cruci si matanii numai de ea stiute, se cracana si se mai uita o data cu atentie la vizor. Era clar acum. Inauntru iar se misca cineva, vizorul lu¬minandu se si intunecandu se succesiv. Si… si parca se auzea ceva dinauntru… Televizorul… Da, televizorul! Bubi, din cate se pare, se uita la un meci.” (fragment)

„In rahat pana in gat, la propriu si la figurat, Cristi scuipa materiile nedorite care ii umplu¬sera gura in urma impactului si evalua la rece situatia. La rece, pentru ca erau cu putine grade peste zero afara, o vreme perfecta pentru un jacuzzi nedorit intr o zeama verzui maronie si puturoasa. Se uita in sus – erau cativa metri buni pana la nivelul de unde cazuse, unde spartura postamentului semana cu o gura stirba de co¬toroanta. Cum lanterna de pe cap, printr o mi¬nune, inca mai functiona, impiegatul cauta niste puncte de prindere, de sustinere, ca la alpinism utilitar, care sa l scoata din rahat. Iar in momentul in care gandul clasic uman de «mai rau de atat nu se poate» ii rasari in minte, barbatul simti, cu inima si stomacul in gat, cum niste maini reci ii cuprind lent gleznele, acolo, in strafundul ciorbei imputite in care statea. Erau niste maini mari, posibil humanoide, cu degete si gheare atat de lungi, incat ii cuprinsesera picioarele ca o pereche de catuse la comanda.”(fragment)