Descriere - Zece povestiri multilateral dezvoltate

Cele Zece povestiri multilateral dezvoltate, plasate temporalin defuncta societate socialista, sint animate de ochiul de soldat „Svejk“ al autorului. Fara a se suprapune tematic peste creatiile literare si cinematografice despre comunism aparute deja, prozele aduc in atentie eroi si situatii noi: recitatorul de versuri omagiale care scrie in jurnalul propriu poezii-pamflet la adresa Conducatorului, granicerul care tortureaza fugarii spre Occident, fotbalistul care isi escrocheaza coechipierii, vinzindu-le deodorante contrafacute. Alte personaje – de exemplu, directorul unui combinat de crestere a porcinelor, conductorul sau chelnerul de vagon-restaurant – sint prezentate in coplesitoarea lor importanta comunista, in antiteza cu prabusirea ulterioara, atrasa de schimbarea nescontata de regim politic.
Fiecare dintre cele zece povestiri sint traite rational-afectiv, ca si personajele ei, care, cu pasiunile si bucuriile lor marunte, reusesc sa documenteze noi pagini de istorie recenta.
Talentul de dramaturg al lui Catalin Mihuleac, impreuna cu o mare dezinvoltura stilistica reusesc sa creeze efecte comice savuroase.
 
„Ins plin de umor, Catalin Mihuleac scrie cu vadita placere. Nu e nicidecum un satiric inveninat, ci un mucalit care nu dospeste otravuri. Are umorul bonom al melancolicului inventiv, dinamizat la rastimpuri de cite-o trasnaie prin care mica-mare rezervatie de dracovenii a realitatii ne face atenti la cit de... hilare ne sint tristetile. Si infringerile.” (Dan C. Mihailescu)
 
„Genul de proza scurta practicat de Mihuleac este unul atractiv pentru publicul larg. Chiar foarte larg. In Statele Unite, ar fi putut deveni un scriitor popular. Proza scriitorului, vioaie, dezinhibata, fara alte pretentii decit de a amuza cititorul – lucru care ii reuseste pe deplin – umple un gol in literatura noastra postrevolutionara.” (Radu Pavel Gheo)
 
„Credeam ca aceasta carte e o replica la aerul fals din majoritatea creatiilor artistice inchinate comunismului. Facindu-mi insa un bilant cerut de cronologia personala, am fost fortat sa recunosc, cu surprindere jenata, ca amintirile mele cele mai frumoase sint plasate in societatea de trista amintire.
Neavind de ales, generatia mea a fost fortata sa caute, in toti acei ani crunti, o anumita poezie in tot ce traia. A fost condamnata, asadar, la cea mai barbara pedeapsa din cite exista: la «poezie silnica».” (Catalin Mihuleac)