Fara a fi modificat radical evolutia romanului european modern, contemporana cu o Virginia Woolf, Hortensia Papadat-Bengescu ramane in orice caz o mare reformatoare in literatura romana, o fondatoare stralucita si inca inegalata a prozei analitice, care a stiut sa patrunda in abisul psihologiilor obscure, cu mijloacele observatiei si ale sugestiei fiziologice. Asocierea dintre sondajul interior si numeroasele notatii de comportament, la nivelul reactivitatii organice spontane, confera analizelor acestei autoare o puternica originalitate de formula literara. Forta constructiei, de o impresionanta anvergura, evocarea unei multimi de personaje, pe amplul spatiu al mai multor mii de pagini, adauga spiritului analitic inventiv energiile unei imaginatii narative autentice, nutrita poate de o experienta limitata si de o expertiza externa elementara, in schimb de un dar exceptional de autoanaliza si de introspectie extrem de nuantata a constiintei, dar mai ales a subconstientului individual.   FLORIN MIHAILESCU