Delirul reprezenta pentru Marin Preda un dublu pariu. Pe de o parte, trebuia sa fie un roman istoric – si ramane singurul roman istoric scris de el –, pe de alta parte, scrierea avea un rol cu totul special in cadrul proiectatei „Comedii taranesti“, pe care autorul o planuia inca din perioada 1948-1949. Intr-un interviu acordat lui Mihai Ungheanu, Preda se referea si la un eventual volum doi al romanului, care ii ridica o problema delicata: „Va trebui sa gasesc formula miraculoasa cu ajutorul careia sa pot urmari personajele mele pana in anul 1946, cand se incheie soarta lui Antonescu in fata Tribunalului Poporului. Epilogul va urca pana in anii 1953“.

Asadar, in acest volum II (nerealizat) era interesat, nici mai mult, nici mai putin, decat perioada instalarii stalinismului in Romania si transfigurarea epica a unui episod cu totul special: celebrul proces al Maresalului, din 1946, urmat de uciderea acestuia. (Oana Soare)

Editia stabilita de Alexandru Preda a pornit de la dactilograma Delirului si a confruntat toate editiile postume. Studiul critic al Oanei Soare clarifica povestea receptarii acestei carti, un fandom al culturii romane. Delirul, asa neterminat cum este, este cartea cea mai indrazneata si mai grea de idei din cate a scris Marin Preda, implantata puternic in istorie, in destinele tarii noastre din anii 1940-1941, intunecati, bantuiti de furtuni inca neintelese atunci.

Referinte critice din Ion Rotaru, Nicolae Manolescu, Eugen Simion.