„Felul in care vorbim despre dragoste depinde de ceea ce intelegem prin dragoste”. Dragostea este, deci, o problema de limbaj. Si asta pentru ca, atunci cand este exprimata in vreun fel, nu se intampla altceva decat o echilibrare a discursului interior cu cel exterior. Se cauta o coerenta care, prin justificare, linisteste. Din pacate, orice dragoste care-si cauta o astfel de justificare este incompatibila cu ea insasi. Libertatea interioara e absoluta si subiectiva. Ea nu se poate supune niciunui fel de constrangere, mai ales celei de natura logica pe care o cere limbajul exterior despre dragoste.

Orice interior exprimat in limbajul iubirii este expus opiniei si poate fi judecat ca este coerent ori contradictoriu, adica se transfera intr-un loc al indoielii exterioare. Din fericire, exista un interior inexprimabil, subiectiv, in afara oricaror legi logice ori sociale si nesupus indoielii de orice fel. Iar din impacarea celor doua vom descoperi ca o coerenta a limbajului in care se poate exprima iubirea este, in acelasi timp, impersonala si inutila.

„Deschise grabit albumul picioarelor lungi, scoase apoi o foaie goala si‑si pregati un creion. Era momentul sa se folo‑seasca de cuvinte tocmai in scopul pentru care au fost facute. Se opri din rasfoit la o pereche de picioare care aveau in spate un lac linistit, in care se reflectau cateva varfuri de munte. Femeia purta tocuri lungi si subtiri, picioarele erau goale pana deasupra genunchilor, de unde incepea o rochie ce‑i strangea coapsele ca un corset nepasator. In dreptul taliei fotografia se termina. Nuanta de gri inchis il facu sa presu‑puna ca rochia era rosie, insa nu incerca sa‑si aminteasca, nu‑l interesa acest detaliu. In partea de sus, ca prinsi intr‑un trunchi de piramida, apareau ochii, in detaliu, fara vreo pro‑portie fireasca cu restul fotografiei; in rest, doar apa.”

Daniel Sidor, Picioare