In fine, daca cititi randurile acestea inseamna ca Precum fumul a aparut (cu toate naivitatile „de epoca” intacte) si urmeaza sa aflu daca am scris o carte numai pentru timpurile de atunci sau am avut sansa „sa vad” si mai departe.

Se mai aud doua-trei aplauze stinghere, insotite de chicote. Se lasa linistea grea, nefireasca. Privirile raman atintite cateva clipe pe cortina, ca si cum ar mai astepta ceva. „Liber cu un nou renume”, ingana batjocoritor un glas pitigaiat cantand, fals, sala izbucneste usurata in hohote de ras. Zgomotul scaunelor trantite si al vocilor inlocuieste tacerea apasatoare. Multimea se indreapta spre iesire. Copii alearga in jurul sirurilor compacte de oraseni ca niste sateliti rataciti. Ghita ramane asezat cu capul in piept, privind dungile negre de pe parchetul murdar. „Hai, nu vii?”, isi imbraca Gabi jerseul subtire. „Stai sa iasa! De ce sa ma-nghesui?” „O fi frig?” „Tu ce crezi? E unu noaptea!” „Dar sunt subtire imbracata!” bate ea din picior. „Si ce-s eu de vina?! N-ai vrut tu cenaclu?!”