„Din cand in cand, in dupa amiezile de sambata, pleca in capitala la Biblioteca Centrala, sa se intereseze daca n-a aparut in fondurile de carte straina „Asa grait-a Zarathustra”. Ooo, cartea asta interzisa in perioada comunista devenise o alta obsesie de a lui! E o poveste intreaga despre care ar fi multe de vorbit, iata de ce am sa revin la ea cu o alta ocazie. Ceea ce ar trebui amintit acum este ca in anii de adolescenta daduse din intamplare de aceasta carte in closetul din curtea familiei Timerman. Carte e prea mult spus. Niste file fara coperti, fara inceput si fara sfarsit si nici macar cu toate paginile in ordine consecutiva: un teanc de foi desperecheate si ferfenitite. Mai mult intuitiv decat logic, zicea el, a dedus cine este autorul, dar exagera; de fapt, abia in anii de studentie a aflat de Nietzsche. Scotandu-le din cuiul mare si ruginit, citise pe nerasuflate paginile care i-au excitat imaginatia si, mult mai tarziu, a ajuns sa elaboreze o teorie a „Supraomului Infirm”, proprie, deosebita de cea a lui Nietzsche. Zicea ca aceasta teorie ni se potriveste noua, ca datorita ei ne vom inalta deasupra tuturor si ca nu vom mai avea nevoie de invatatura lui Zarathustra. Imi placea sa-l ascult vorbind nazbatii profunde, ii admiram teribilismul filozofic, chiar daca recunoscuse in repetate randuri ca nu intelege, decat la modul superficial, problemele esentiale dezbatute in „Zarathustra.” (Val Butnaru)