La inceputul anului 2015, afland ca mai are putin de trait, Oliver Sacks a trimis cotidianului New York Times o declaratie in care spunea: „Imi revine acum sa aleg in ce fel voi trai lunile care-mi raman de trait. Ar trebui sa fie in cel mai plin, mai profund si mai productiv mod cu putinta.“
Doua luni mai tarziu ii aparea ceea ce avea sa fie ultima sa carte, un volum de memorii in care autorul Omului care isi confunda sotia cu o palarie priveste in urma cu seninatate si nostalgie, cu un umor menit sa spulbere orice urma de autocomplezenta, dar si cu incredintarea ca viata nu i-a fost zadarnica. De la patima pentru motociclete si haltere din tinerete pana la cea pentru inot si scufundari nutrita pana in ultimii ani, de la pasiunea pentru chimie si medicina la framantarile privind calea de urmat in practica medicala si neastamparul cercetatorului dedicat fara rest neurologiei si fiziologiei, intreaga viata a autorului pare sa fi stat sub semnul unei miscari necontenite si al unei energii fara margini. Mai presus de toate insa, prin evocarea numeroasei sale familii si a numerosilor sai prieteni (printre care Thom Gunn, A.R. Luria, W.H. Auden, Francis Crick sau Robert De Niro si Robin Williams), prin evocarea atator pacienti carora le-a purtat un interes si o compasiune nesmintite, memoriile lui Oliver Sacks vorbesc despre marea lui dorinta de a intelege, despre caldura umana care i-a animat intreaga viata si activitate si, nu in ultimul rand, despre marea bucurie a scrisului.

„Sunt un povestitor, intr-un fel sau altul. Presupun ca o inclinatie spre povesti, spre naratiune, tine de firea universala a oamenilor, impreuna cu capacitatile noastre lingvistice, cu constiinta de sine si cu memoria autobiografica.
Scrisul, atunci cand merge bine, imi ofera o placere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Ma transporta intr-un alt loc — indiferent de subiect —, unde sunt complet absorbit si uit de gandurile care m-ar putea distrage, de griji, de preocupari si chiar de trecerea timpului. In aceste stari sufletesti deosebite, divine, pot sa scriu fara oprire pana cand nu mai vad hartia. Abia atunci imi dau seama ca s-a facut seara si ca mi-am petrecut toata ziua scriind.
Intr-o viata de om, am scris milioane de cuvinte, insa scrisul mi se pare in continuare la fel de proaspat si la fel de placut ca atunci cand l-am incercat pentru prima oara, acum aproape saptezeci de ani.“ (Oliver SACKS)