Stefan I. Dumitrescu definea moneta (nu agrea termenul ,,moneda") ca fiind ,,o fictiune cu functiune". Altfel spus, in esenta, moneda este in mintea omului, nu in mainile lui. Si cum, ceteris paribus, notiunea de ,,valoare" nu are decat o semnificatie abstracta, atunci si pretul bunurilor se supune regulilor inconcretului - el nu exista decat o clipa, doar in momentul in care se executa un contract de vanzare-cumparare, dupa care dispare.

Deductiv, dupa cum atentioneaza profesorul George Virgil Stoenescu pe coperta a patra, dar si inductiv, Stefan I. Dumitrescu baleiaza magistral, descriind un cerc perfect articulat al gandirii monetare din toate timpurile si proferand cu precizie demonetizarea aurului.

Rationamentele perfect construite, deloc straine de pedagogia cameralismului german, dar avand si alonja nedisimulata a teribilului nouveau liberalism, conduc, volens nolens, la urmatoarele concluzii pe marginea Tratatului de moneta: nu poate fi trecut nimic in contul realizarilor umanitatii care sa nu aiba la baza jonctiunea puternica dintre diviziunea muncii si sistemul monetar; cum unitatea monetara nu are si nu este o valoare, devalorizarea monetara sau valorizarea monetara sunt imposibile; daca putem vorbi de o anumita ,,putere" a monedei, aceasta nu este altceva decat o ,,putere de transfer".

Nominalist si liberal in acelasi timp, trecand prin vicisitudinile crunte ale regimului comunist, Stefan I. Dumitrescu, pe langa alte nenumarate lucrari importante, lasa mostenire in Tratatul de moneta un model de gandire monetara care, dupa cum precizeaza profesorul Silviu Cerna in prefata, face din el ,,un stralucit reprezentant al scolii economice romanesti".